Ministerul Educației schimbă regulile de înscriere a copiilor în clasa I

Elevi din clasa 1 la primul sunet la gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău, 2 septembrie 2024.

Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 11 februarie, noua metodologie de înscriere în clasa I. Potrivit acesteia, copiii cetățenilor moldoveni din diaspora, cetățenilor UE, precum și a celor refugiați vor avea șanse egale să fie înmatriculați.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, metodologia a fost modificată pentru a corespunde prevederilor actelor normative și legislative în vigoare și pentru a asigura incluziunea tuturor copiilor.

De asemenea, copiii cu cerințe educaționale speciale vor beneficia de o perioadă de tranziție de la învățământul preșcolar la învățământul primar în funcție de recomandările specialiștilor structurilor teritoriale de asistență psihopedagogică din cadrul Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică (CRAP).

Procesul se va desfășura în trei etape: organizarea procesului de tranziție, înscrierea copiilor în clasa I, monitorizarea adaptării copilului la școală.

Totodată, copiii cu cerințe educaționale speciale și/sau dizabilități, pentru care nu pot fi asigurate condițiile necesare pentru incluziunea educațională în școala din localitate, vor putea fi înscriși în instituțiile de învățământ care dispun de condițiile necesare, la solicitarea părinților.

Pentru instituțiile cu profil de arte și sport, noile modificări prevăd realizarea probelor de aptitudini în perioadele indicate și aprobate în orarul de înscriere a copiilor în clasa I.

De asemenea, copiii care nu au împlinit vârsta de 7 ani până la începutul anului școlar pot fi înscriși în clasa I, dacă instituția dispune de locuri libere. Acest lucru e valabil și în cazul părinților care vor să își dea copiii la o instituție de învățământ din alte districte școlare, decât cele din care provin aceștia.

Reprezentanții Direcției Educație Chișinău, peste 10.400 de copii din municipiul Chișinău au fost înscriși în clasa I pentru anul de studii 2024-2025.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te