Copilul a decedat pe 25 februarie la Institutul Mamei și Copilului, unde a ajuns în stare gravă, în urma complicațiilor cauzate de o traumă la picior. Inițial, el a fost tratat la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”.
Familia copilului susține că acesta a fost victima bullying-ului și acuză administrația școlii că nu ar fi intervenit, iar instituțiile medicale unde a fost internat – de neglijență, potrivit relatărilor presei. Mama copilului a depus o plângere la poliție.
Ofițerul de presă al Poliției din capitală, Cristina Talpă, a confirmat pentru agenția IPN depunerea plângerii, însă a precizat că nu poate divulga conținutul acesteia.
Ministerul Educației a anunțat pe 4 martie că reprezentanții săi au vizitat deja instituția unde învăța elevul și au discutat cu cadrele didactice, iar apoi va organiza discuții cu părinții și elevii, după revenirea acestora din vacanță.
„În cazul în care verificările vor confirma existența unor acte de bullying și lipsa unor măsuri adecvate din partea instituției”, ministerul spune că va cere „aplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute de legislația în vigoare”.
- Te-ar putea interesa și: Bullyingul în școală: Ce arată un sondaj făcut de elevi printre elevi
Și oficiul avocatului poporului pentru drepturile copilului a anunțat că se ocupă de acest caz, amintind, totodată, că asigurarea sănătății copiilor reprezintă „o obligație ce necesită măsuri concrete din partea autorităților”.
Cazul tragic al copilului de 13 ani din comuna Bubuieci a fost discutat în ședința Parlamentului din 27 februarie. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat, în plen, citată de Newsmaker, că „sunt greșeli foarte mari din partea spitalului municipal Ignatenco”, unde băiatul s-ar fi adresat în mod repetat. „Copilul trebuia să ajungă demult la Institutul Mamei și Copilului și atunci el ar fi avut o șansă de salvare. Deci, el a ajuns în sepsis, osteomielită gravă”, a declarat Nemerenco.
Reprezentanți ai spitalului municipal de copii „Valentin Ignatenco”, au declarat pentru realitatea.md că a fost creată o comisie în cadrul instituției spitalicești și toți medicii implicați urmează să prezinte explicații.
Poliția spune că a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te