Moldovagaz a procurat în premieră 2,5 milioane de metri cubi cu banii Tiraspolului

Potrivit Moldovagaz, este prima oară când compania procură gaze naturale de pe piața europeană pe banii „Tiraspoltransgaz”. Nu este însă limpede de unde provin acești bani.

Compania Moldovagaz a anunțat miercuri, 12 februarie, că a procurat în premieră gaze naturale de pe piața europeană, cu banii oferiți de Tiraspoltransgaz. Volumul de 2,5 milioane de metri cubi va fi livrat astăzi consumatorilor din stânga Nistrului.

Într-un comunicat de presă emis în aceeași zi, Ministerul moldovean al Energiei a spus că gazul procurat a fost plătit în avans de Tiraspoltransgaz, iar tranzacția a avut loc marți, 11 februarie, la filiala din Chișinău a Bursei Române de Mărfuri.

Este pentru prima dată când regiunea transnistreană plătește pentru procurarea gazelor naturale, deși rămâne neclar din ce surse achită pentru acestea. Ministerul a precizat că a propus Tiraspolului aplicarea acestei soluții încă din decembrie anul trecut, dar atunci administrația separatistă a refuzat, invocând motive precum prețurile mari de pe piețele europene sau imposibilitatea de a le procura.

În stânga Nistrului au mai fost livrate și alte 3 milioane de metri cubi de gaze naturale, ca împrumut, acordat prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale din 10 februarie. Acestea vor trebui să fie restituite până la 31 martie.

Directorul interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, a spus într-o postare pe rețele, că acest volum de gaze este necesar pentru a menține „funcționarea neîntreruptă” a sistemului de transport a gazelor naturale, precum și pentru a asigura funcționalitatea sistemului energetic al R. Moldova.

În primele 10 zile din luna februarie, regiunea transnistreană a primit gaze oferite de Uniunea Europeană și guvernul moldovean în regim de ajutor umanitar, pentru prevenirea unei catastrofe umanitare. Cantitățile livrate în regiune, în baza unui acord încheiat între Moldovagaz și Tiraspoltransgaz, au fost limitate la 3 milioane de metri cubi de gaz zilnic, printr-o dispoziție a CSE.

Regiunea a rămas fără gaze cu o lună mai devreme, când au fost oprite livrările de gaze rusești din cauza expirării unui acord de tranzit prin Ucraina, iar concernul rus de stat Gazprom nu a oferit o rută de alternativă, în ciuda angajamentelor contractuale.

Luni, 10 februarie, premierul Dorin Recean a anunțat că administrația de la Tiraspol a respins o ofertă a guvernului de la Chișinău și a Uniunii Europene de a cumpăra mai departe gaze pentru regiunea transnistreană dintr-un grant european, în schimbul unor pași pentru îmbunătățirea drepturilor omului în stânga Nistrului.

Tiraspolul a preferat, în schimb, un aranjament prin care gazele ar fi aduse la hotar cu R. Moldova de trader-ul european MET Group și plătite dintr-un credit rusesc printr-o firmă din Dubai, transportul lor pe teritoriul moldovean până în regiunea transnistreană urmând să fie asigurat de întreprinderea Moldovagaz.

Guvernul de la Chișinău și autoritățile de la Tiraspol au declarat că aceste livrări ar trebui să înceapă la 13 februarie și să dureze până la sfârșitul lunii.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te