Printre instituțiile din municipiul Chișinău care au trecut la profilul general se numără, bunăoară, Liceul „Gheorghe Ghimpu” din Colonița, Liceul Teoretic „Mihail Lomonosov”, Liceul „Alexei Mateevici”, Liceul din Budești, Liceul Moldo-Finlandez, Liceul „Rambam”, Liceul din Grătiești, Liceul „Grigore Vieru” din Băcioi, Liceul Seral nr. 2.
Cum decurge adaptarea
Majoritatea instituțiilor de învățământ cu profil general sunt fie cu predare în limba rusă, fie din suburbii, unde numărul elevilor este în scădere în ultimii ani. Este și cazul Liceului „Grigore Vieru” din Băcioi. Aliona Donciu, directoarea adjunctă a instituției, a declarat pentru Europa Liberă că au avut o singură clasă de liceu cu 33 de elevi și, în acest caz, alegerea a fost, evident, pentru profilul general.
„Dacă aveam suficienți copii și două clase de liceu, atunci da, elevii puteau alege profilul real sau umanist. Dar în situația în care s-a format o singură clasă, s-a optat pentru profilul general”, a explicat Aliona Donciu.
Aceasta a menționat că adaptarea la noul profil a fost mai complicată la început, dar după aproape trei săptămâni elevii și profesorii s-au obișnuit, iar unii tineri chiar vor să opteze pentru discipline reale la Bacalaureat.
„Unii copii chiar se bucură acum, pentru că, după clasa a IX-a, nu erau siguri ce direcție să aleagă. Acum li s-a oferit această posibilitate, pentru că la profilul general disciplinele sunt predate atât în contextul profilului real, cât și al celui umanist. Ei pot alege tezele și examenele de Bacalaureat în funcție de ceea ce-și doresc. Și le-a plăcut această idee”, a precizat directoarea adjunctă a Liceului „Grigore Vieru” din Băcioi.
În această instituție învață aproximativ 600 de copii, din clasa a V-a până în clasa a XII-a, însă tendința de scădere a numărului de elevi la liceu a început anul trecut.
„Noi suntem suburbie, iar copiii tind să meargă la oraș, unde au mai multe posibilități de socializare și prieteni noi. În oraș se simt mai independenți. Mulți aleg colegiile”, a adăugat Aliona Donciu.
Vezi și reportajul de la școala profesională nr. 5 din Bălți unde este implementat de peste 10 ani învățământul dual.
Your browser doesn’t support HTML5
Învață și lucrează în același timp. „Învățământul dual este viitorul școlilor profesionale”
Care e diferența față de real și umanist
Potrivit reprezentanților Ministerului Educației, inițial era planificată înmatricularea a circa 800 de elevi din 38 de licee la profilul general. Dar după a două etapă de admitere la liceu, numărul solicitărilor aproape că s-a dublat.
„La ora actuală avem un număr mai mare de elevi care au solicitat profilul general. Acest profil a fost prevăzut inițial pentru clasele aflate la o distanță mai mare de 18 kilometri de o altă instituție de învățământ. La solicitarea direcțiilor de învățământ însă, am aprobat organizarea acestui profil și pentru liceele care au avut un număr mai mic de elevi și nu au putut deschide două clase”, a declarat Corina Lungu, consultantă principală în Direcția învățământ general din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.
Potrivit acesteia, mai mulți specialiști urmează să adapteze programa școlară și să redistribuie numărul de ore la discipline precum matematica sau limbile străine, astfel încât elevii de la profilul general să poată susține examenele de bacalaureat la nivelul celor de la profilul real sau umanist.
Programa pentru profilul general include: limba și literatura română, o limbă străină, matematica, fizica, chimia, biologia, informatica, istoria, geografia, educația pentru societate și educația fizică. Literatura universală a fost exclusă.
Aceste modificări au fost posibile după actualizarea Codului Educației. Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat anterior că aproximativ o treime din liceele din R. Moldova au acum o singură clasă la treapta liceală, de regulă, la profilul umanist. Acest lucru îi limitează pe elevii care vor să studieze mai multă matematică, fizică, chimie sau biologie și să urmeze ulterior facultăți cu profil tehnic.
Reprezentanții Ministerului Educației mai precizează că, dacă timp de trei ani la rând o instituție nu poate forma o clasă de liceu, autoritățile pot dispune transformarea acesteia în gimnaziu.
În anul de studii 2025–2026, în liceele din R. Moldova au fost înmatriculați 12.579 de elevi, dintre care 6625 la profilul umanist, 3932 - la profilul real și 1766 – la profilul general.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te