Observatori internaționali: Alegerile din Moldova au avut loc într-o atmosferă tensionată, cu ingerințe rusești „fără precedent”

Captură de la briefingul de presă al misiunii internaționale de observare a alegerilor comună, organizată de OSCE/ODIHR, OSCE PA, APCE și Parlamentul European.

Misiunea internațională comună de observare a alegerilor consideră că alegerile parlamentare din R. Moldova s-au desfășurat în-un „mediu politic polarizat”, pe fondul unor atacuri hibride și ingerințe „fără precedent” din partea Rusiei. 

Misiunea formată din reprezentanți ai Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), Adunării Parlamentare a OSCE (AP OSCE), Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) și Parlamentului European, a prezentat pe 29 septembrie principalele concluzii ale monitorizării campaniei electorale și a scrutinului din 28 septembrie.

„Fără remedii juridice” pentru cele două partide eliminate din cursă

Șefa Misiunii din partea OSCE, deputata portugheză Paula Cardoso, a spus că alegerile au fost „competitive” și au oferit alegătorilor „opțiuni clare”. Procesul electoral a fost umbrit, însă, de amenințările hibride și de tentativele de corupere a alegătorilor.

Totodată, Cardoso a semnalat că cele două partide excluse de autorități din cursa electorală – „Inima Moldovei” și „Moldova Mare” – nu au avut suficient timp pentru „remedii juridice”.

Parlamentarul maltez Chris Said, observator din partea APCE, a declarat că alegerile au fost „calme și ordonate”, apreciind „maturitatea civică” a alegătorilor și a instituțiilor statului. El a remarcat, în schimb, că relocarea unor secții de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului a descurajat într-o măsură oarecare participarea lor la vot.

Jillian Strik, reprezentanta Misiunii din partea ODIHR, a observat, la rândul ei, că alegerile s-au desfășurat „într-un mediu politic polarizat”, iar imparțialitatea autorităților electorale a fost subminată pe alocuri, inclusiv de deciziile de eliminare din cursă a doi concurenți, decizii care au dat stârnit acuzații de partizanat politic în spațiul public.

Sute de incidente electorale, care nu au afectat însă rezultatele

Și constatările Uniunii Juriștilor din Moldova (UJM), care a delegat pentru monitorizarea parlamentarelor 1.117 observatori, arată că alegerile au avut loc într-un „climat tensionat”, cu diverse provocări, inclusiv de securitate. Sutele de incidente electorale constatate nu au afectat, însă, corectitudinea procesului electoral, potrivit observatorilor.

Președintele UJM, Maxim Lebedinschi, fost consilier prezidențial în mandatul lui Igor Dodon, a enumerat într-un briefing principalele constatări ale observatorilor, spunând că au fost înregistrate peste 550 de incidente electorale.

Cele mai multe, 180, au ținut de fotografierea buletinelor de vot și votarea în grup. Au fost constatate câteva zeci de nereguli în listele electorale, care au conținut și nume de persoane decedate.

Monitorii UJM au constatat și peste 30 de cazuri de agitație electorală în ziua alegerilor sau „PR negru” în preajma sau în incinta secțiilor de votare. Au fost fixate cazuri de transportare organizată a alegătorilor și obstrucționare a accesului „a zeci de observatori” în unele secții de votare. Maxim Lebedinschi s-a referit și alertele false cu bombă, care au descurajat participarea alegătorilor la vot.

UJM va publica un raport detaliat cu privire la alegerile din R. Moldova în prima jumătate a lunii octombrie.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te