În decizia sa din 2 octombrie, CEC a invocat hotărârea Curții de Apel din 25 septembrie prin care activitatea partidului a fost limitată pentru 12 luni. Ministerul Justiției a cerut instanței să aplice această măsură, pentru că, potrivit CEC, formațiunea a beneficiat de finanțare ilegală în campania electorală.
Atât Partidul „Inima Moldovei”, cât și lidera acestuia, Irina Vlah, au respins acuzațiile, reclamând „represiuni politice” din partea guvernării.
Decizia instanței a dus și la excluderea partidului din blocul de opoziție „Patriotic” și din cursa pentru parlamentarele din 28 septembrie.
Alegeri noi în șase localități
Pe 16 noiembrie vor avea loc alegeri locale noi în satul Ustia (raionul Glodeni), comuna Natalievca (raionul Fălești), comuna Cremenciug (raionul Soroca), satul Bașcalia (raionul Basarabeasca), comuna Călinești (raionul Fălești) și orașul Leova (raionul Leova).
Asta după ce primarii acestor localități fie au demisionat, fie au decedat, iar ultimele două - Călinești și Leova - au trecut printr-un proces de „amalgamare voluntară”, înglobând sate vecine.
Potrivit listei prezentate de Agenția Servicii Publice, 35 de partide au dreptul să participe la scrutinul din 16 noiembrie. În listă nu se regăsesc formațiunile afiliate oligarhului fugar Ilan Șor, activitatea cărora a fost limitată pe motiv că sunt succesoare ale unui partid declarat neconstituțional (Partidul Șor): „Șansă”, „Renaștere” și „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei”.
La începutul lunii august, Curtea Supremă de Justiție le-a exclus de pe lista formațiunilor politice admise la parlamentarele din 28 septembrie.
„Moldova Mare” și Partidul Democrat Modern, limitate în activitate
Tot joi, Curtea de Apel Centru a dispus limitarea activității Partidului Democrat Modern din Moldova, condus de ex-ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.
Formațiunea a încercat să participe la parlamentarele din 28 septembrie, dar i-a fost retras dreptul de a intra în cursă, după ce Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a spus că ar exista „potențiale acțiuni subversive” care s-ar derula prin intermediul formațiunii.
Anterior, Vladimir Cebotari a fost inclus într-o listă a persoanelor sancționate de SIS, din cauza legăturilor lor cu oligarhul Vladimir Plahotniuc, recent extrădat în R. Moldova.
Cu activitatea limitată s-a ales și Partidul „Moldova Mare”, condus de fosta procuroare anticorupție Victoria Furtună, pe motiv că ar fi beneficiat de finanțare ilegală în timpul campaniei electorale. Partidul a fost exclus din cursă chiar în ziua alegerilor din 28 septembrie, prin decizii succesive ale Curții de Apel Centru și Curții Supreme de Justiție.
Imagine de la evenimentul de lansare în campania electorală a partidului „Moldova Mare”, septembrie 2025.
Măsura, care este una asiguratorie și provizorie până la pronunțarea unei decizii definitive pe fondul cauzei, a fost aplicată la cererea Ministerului Justiției, care, la rândul său, a acționat la solicitarea Agenției Servicii Publice, a Serviciului de Informații și Securitate și a CEC.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te