Premierul Munteanu: „Mergem ca bolidul din Formula 1”. Ce decizii a luat noul guvern în prima sa ședință 

Prima ședință a Cabinetului de Miniștri condus de premierul Alexandru Munteanu, Chișinău, 5 noiembrie.

Noul premier Alexandru Munteanu a declarat că guvernul său și-a început activitatea cu „viteza a patra sau a cincea” și că își propune să susțină acest ritm. Munteanu a vorbit pe 5 noiembrie, în prima ședință a cabinetului său, în care a aprobat o serie de remanieri și a denunțat un acord cu Rusia.

Vom „merge ca bolidul din Formula 1” în continuare, a spus Munteanu, care își propune să relanseze economia după o perioadă de stagnare și să încheie în numai doi ani și jumătate negocieri complexe de aderare a Republicii Moldova la UE.

Guvernul său a fost instalat rapid în urma alegerilor parlamentare din 28 septembrie, la care partidul de guvernământ PAS a câștigat o nouă majoritate, pentru a doua oară consecutiv cu promisiunea să ducă R. Moldova în UE până în 2028-30.

Denunțarea acordului cu Rusia despre centrele culturale rusești

În prima sa ședință, Guvernul Munteanu a aprobat denunțarea unui acord de 27 de ani cu Rusia, care reglementează funcționarea în Republica Moldova a unor centre culturale rusești acuzate de acțiuni subversive.

Denunțarea acordului care mai trebuie confirmată de parlament ar presupune închiderea Centrului rus de cultură de la Chișinău. Procesul denunțării acordului a început încă pe 17 februarie curent, după ce două drone rusești au survolat spațiul aerian moldovean și s-au prăbușit în regiunea de sud a țării, detonând.

Premierul de atunci, Dorin Recean, a spus că Centrul de cultură rus se transformase într-un centru cu agenți de influență.

Vorbind în ședința noului guvern, ministrul Culturii, Cristian Jardan, a spus, între altele, că Centrul de cultură rus de la Chișinău a fost deschis în 2009, finanțat de Agenția „Rossotrudnichestvo”, instituție supusă acum unor sancțiuni internaționale.

„Centrul cultural rus nu era nicidecum cultural, ci un centru sub acoperirea căruia se desfășurau activități de subminare a suveranității R. Moldova”, a spus Jardan.

Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău.

Premierul Munteanu a adăugat că este o „inițiativă binevenită” și „așteptată demult.”

Într-o reacție imediată, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, și-a exprimat regretul în legătură cu „închiderea” centrului rus, spunând că autoritățile moldovene „continuă să nege tot ce are legătură cu Rusia”.

Și reprezentanții opoziției pro-ruse de la Chișinău au criticat în ajun proiectul de lege. Vicepreședintele socialist al parlamentului, Vlad Bătrîncea, a spus televiziunii Realitatea că noului premier Munteanu i-ar fi impusă o agendă geopolitică, contrară promisiunilor sale că prioritatea noului guvern va fi relansarea economiei.

Primele remanieri guvernamentale

În prima sa ședință, cabinetul de miniștri a aprobat o serie de remanieri, inclusiv numirea lui Alexei Buzu, fost ministru al Muncii și Protecției Sociale, în funcția de secretar general al guvernului.

Premierul Munteanu a spus că prioritățile lui Buzu în funcția nouă vor fi o reformă administrativ-teritorială și reforme axate pe digitalizare.

Radu Vrabie, noul director al Serviciului Vamal

Guvernul a făcut schimbări în conducerea Serviciului Vamal: directorul de până acum, Alexandru Iacub, a fost transferat în funcția de secretar general adjunct al guvernului, iar în locul său a fost numit Radu Vrabie.

Demisia lui Alexandru Iacub survine la puțin peste un an de la numirea lui la șefia Vămii. Când a fost numit în post, guvernul i-a pus în sarcină lui Iacub să „elimine factorii de corupție” din sistem și să îmbunătățească interacțiunea dintre instituție și mediul de afaceri.

În perioada mandatului său, presa de la Chișinău a semnalat câteva scandaluri legate de acte de corupție în sistemul vamal.

În vârstă de 41 de ani și cu studii în relații internaționale și management, noul director al Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a lucrat în trecut în programe USAID și la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Guvernul a aprobat și alte remanieri de cadre la Ministerul de Interne, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, și Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Ce alte decizii a mai luat Cabinetul de miniștri

Printre alte decizii ale Guvernului se numără aprobarea unui acord dintre R. Moldova și România, care prevede instituirea unui control coordonat pe teritoriul României, pe ambele sensuri de control, la punctul feroviar Cantemir–Fălciu. Circulația feroviară pe acest tronson urmează să fie deschisă după mai bine de trei decenii de inactivitate.

Cabinetul de miniștri a aprobat decizii ce vizează noi modele de documente de stare civilă; a dat undă verde pentru semnarea unui acord cu China privind cooperarea în domeniul predării limbii chineze.

„Modificări tehnice” au fost operate în regulamentul privind oferirea compensațiilor în perioada rece a anului. De luni, 3 noiembrie, când a fost dat startul procesului de înregistrare pe platforma compensatii.gov.md și până azi au fost depuse deja aproape 200 de mii de cereri. Cererile pot fi depuse pe platforma compensatii.gov.md până la 28 noiembrie.

O altă decizie aprobată azi de Guvern ține de redistribuirea a circa 20 de milioane de lei pentru „cheltuieli de personal” din autoritățile publice centrale.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te