Preşedintele Igor Dodon a mulțumit României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în lupta cu epidemia de coronavirus. Într-o postare pe Facebook, vineri, 1 mai, intitulată „Prietenul la nevoie se cunoaște”, Igor Dodon a scris că vrea să aducă „mulțumiri speciale poporului român și personal președintelui României, Klaus Iohannis”.
„Suntem recunoscători pentru acest ajutor umanitar binevenit, în valoare de 3,5 milioane de euro, care presupune 500 mii de măști, 50 mii de combinezoane și un set important de medicamente. Totodată, cel mai valoros ajutor pentru noi în această perioadă sunt medicii români care au ajuns ieri la Chișinău pentru a ne oferi o mână de sprijin în lupta împotriva Covid-19”, a scris președintele moldovean.
Igor Dodon a mai adăugat: „Știu că România a fost mereu alături de noi, iar țările noastre sunt legate nu doar prin spațiul geografic și cultural comun, dar și prin aceeași viziune de modernizare și dezvoltare în spirit european. (...) Ceea ce contează cu adevărat în dialogul dintre ambele state este accentul pe bunăstarea și securitatea cetățenilor noștri, departe de zona tipic geopolitică”.
În finalul mesajului său, Igor Dodon notează că „astfel de momente de întrajutorare arată că frații noștri de peste Prut sunt săritori la nevoie, sunt adevărați parteneri strategici ai Republicii Moldova și noi, din partea noastră, vom opta în continuare pentru consolidarea acestor bune relații în toate domeniile”.
Joi, la Chișinău a sosit un grup de 52 de medici, asistenți medicali și alt personal, însoțiți de ministrul de externe și cel al apărării din România, și două camioane cu ajutoare, inclusiv măști, combinezoane de protecție, izolete și medicamente pentru pacienții infectați cu COVID-19.
Medicii români, majoritatea voluntari, dar și medici militari au fost repartizați în spitale din Chișinău, Bălți și Cahul, pentru două săptămâni. România este singura țară care trimite medici în R. Moldova pentru lupta contra infecției.