Prezentând cel de-al patrulea Raport al Misiunii de observare a campaniei electorale, experții Asociației „Promo-LEX” – una dintre cele mai importante organizații neguvernamentale din R. Moldova pentru monitorizarea scrutinelor – s-au referit la multiplele încălcări comise de concurenții electorali în ultimele două săptămâni ale campaniei electorale pentru un nou Parlament.
Per ansamblu, această campanie a fost „mai activă”, fiind atestate în jur de 2.000 de activități cu caracter electoral. Cele mai multe dintre ele au constat în distribuirea materialelor publicitare (68%) și întâlniri cu alegătorii (22%).
Confruntarea geopolitică a creat tensiuni în societate
Nicolae Panfil spune că, pe ultima sută de metri a campaniei, confruntarea a două proiecte geopolitice – aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, pe de o parte, și interferența rusă cu „mișcările suveraniste”, pe de alta – a fost vizibilă. Cele două tabere au creat „o atmosferă tensionată în societate” și au amplificat discursurile de ură, a spus expertul.
Actualul partid de guvernare, Acțiune și Solidaritate (PAS), a rămas fruntaș la utilizarea ilegală a resurselor administrative în scopuri electorale. 66 din cele 84 de cazuri de acest fel observate în ultimele două săptămâni sunt atribuite PAS. Acesta este urmat de blocurile „Patriotic”, „Alternativa” și Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB).
Tot PAS deține întâietatea la cazurile de atribuire a meritelor și utilizarea imaginii instituțiilor publice și organizarea întâlnirilor electorale la locurile de muncă în instituțiile bugetare în timpul orelor de muncă.
Observatorii Promo-LEX au fixat și cazuri de implicare în campania electorală a cultelor religioase, mai cu seamă a clericilor Mitropoliei Moldovei.
La fel, după cum spune Panfil, au fost fixate cazuri de utilizare a „PR-ului negru” mai ales pe rețelele de socializare, inclusiv de către Blocul „Patriotic” și PAS, dar și cu implicarea „părților terțe”, care au promovat anumiți concurenți electorali și narațiuni false.
Cheltuieli neraportate de sute de mii de lei
Analista financiară Dina Boțan spune că Promo-LEX a calculat cheltuieli neraportate ale concurenților electorali de peste 693 mii de lei. Majoritatea au fost pentru publicitate și transport. Cele mai mari discrepanțe dintre fondurile raportate și cele estimate de monitori țin de PAS (43%), Partidul „Democrația Acasă” (12%) și Liga Orașelor și Comunelor (10%).
În perioada 8-21 septembrie, potrivit raportului, veniturile declarate ale concurenților au însumat circa 23,8 milioane de lei, surse provenite în mare parte din donațiile persoanelor fizice, iar cheltuielile s-au cifrat la 23 de milioane. Acestea au revenit în mare parte PAS, blocurilor „Patriotic”, „Alternativa” și „Partidului Nostru”. Partea leului din cheltuieli a mers pentru producția spoturilor și publicitate.
Discursul de ură
Nicolae Panfil a menționat că ultimele două săptămâni a campaniei electorale au fost marcate și de discursurile de ură – cel puțin 72 de cazuri, dintre care 62 au fost în context electoral. Monitorizările au arătat că acestea au avut un impact calculat în peste 2,6 milioane de vizualizări, fiind promovate „la greu” pe rețele.
Autorii raportului Promo-LEX spun că discurile de ură au fost generate de politicieni, tot ei numărându-se printre cei vizați în mesaje. Discursurile au instigat la discriminare și violență împotriva minorităților sexuale, etnicilor romi și femeilor.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te