Reacția Maiei Sandu la planul american de pace: Stabilitatea Europei depinde de garanțiile de securitate pentru Ucraina

Maia Sandu și Volodimir Zelenski, în timpul vizitei președintei R. Moldova la Kiev în ianuarie 2025

Președinta moldoveană Maia Sandu a reacționat, pe 22 noiembrie, sâmbătă, la planul de pace propus de administrația președintelui american Trump, avansat Kievului, spunând că „stabilitatea Europei” depinde de garanțiile de suveranitate și securitate pentru Ucraina.

Ea a scris pe rețeaua X că „stabilitatea Europei depinde de garantarea deplină a independenței, suveranității și securității Ucrainei.”

Șefa statului a atras atenția că „unitatea și determinarea tuturor partenerilor Ucrainei sunt esențiale pentru a asigura o pace durabilă.”

La scurtul mesaj al Maiei Sandu a reacționat critic Igor Dodon, liderul formațiunii pro-ruse a socialiștilor. Acesta a scris pe rețele că președinta „nu gândește independent” și că „urmează clișeele propagandistice ale elitelor de la Bruxelles”. Dodon susține că Sandu nu a înțeles „eforturile de pace ale administrației Trump, care se află azi în dialog productiv cu Moscova.”

Ce prevede planul și ce spune Kievul

Planul de pace pentru Ucraina, care conține 28 de puncte, propus de SUA, prevede, între altele, ca Ucraina să cedeze Rusiei teritorii [regiunile Donețk și Lugansk], să recunoască anexarea Crimeii, să renunțe definitiv la aderarea la NATO și să reducă efectivele armatei.

Rusia s-ar angaja să restituie părți din regiunile Zaporojie și Herson.

Documentul include, de asemenea, și acceptarea limbii ruse ca limbă oficială în Ucraina și oficializarea statutului bisericii ruse.

Ucraina ar urma să primească, în schimb, garanții de securitate din partea Europei și a SUA.

Vineri după-amiază, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat într-o adresare video către națiune că – deși vrea să coopereze cu SUA și să discute cât mai repede planul cu Trump – nu va „trăda” interesul național al Ucrainei. El i-a avertizat pe compatrioții săi că următoarele zile vor fi foarte dificile pentru țară.

Liderul de la Kiev a spus că Ucraina se află în fața unei alegeri foarte dificile – fie pierderea demnității, fie riscul de a pierde un partener cheie, aliatul țării care a ajutat Ucraina să reziste invaziei rusești .

Ce spune Moscova

Vorbind vineri seara, la o reuniune a Consiliului de Securitate al Rusiei, președintele rus, Vladimir Putin, a admis că planul de pace al SUA ar putea servi drept „bază a înțelegerilor finale de pace.”

Șeful adjunct al diplomației ruse, Serghei Reabkov, a declarat într-un interviu citat de agenția rusă TASS că o întâlnire Putin-Trump s-ar afla încă pe ordinea de zi și că SUA „înțeleg abordările Rusiei” cu privire la condițiile pentru organizarea unei astfel de întâlniri.

„Moscova așteaptă ca SUA să depună eforturi pentru crearea condițiilor necesare”, a afirmat Reabkov.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te