„Regretă că a primit de la Șor 452.000 de dolari”. Un politician, condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare

Președinta ALDE, Arina Spătaru, consideră că secretarul general al formațiunii, Adrian Culai, a fost condamnat pe nedrept, deoarece a colaborat cu ancheta.

Secretarul general al partidului ALDE, Adrian Culai, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru că a acceptat finanțarea partidului de către grupul criminal al oligarhului Ilan Șor. El a făcut autodenunț la procuratură și a spus instanței că regretă că a luat banii.

Sentința a fost publicată de Judecătoria Buiucani pe 26 iunie, la 12 zile după ce procurorii au transmis dosarul în instanță. Culai va trebui să plătească o amendă de 200.000 de lei, iar 20.000 de dolari și un telefon mobil, care figurau ca probe în dosar vor fi confiscați în folosul statului.

Cum Adrian Culai s-a transformat din martor în inculpat

Procuratura Anticorupție a precizat pentru Europa Liberă că secretarul general al partidului „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa” (ALDE), Adrian Culai, a depus un autodenunț pe 20 septembrie 2023 și a fost pus sub învinuire peste un an. Procurorii spun că, înainte să trimită dosarul în instanță, au încheiat cu el un acord de recunoaștere a vinovăției.

Decizia instanței a fost criticată de lidera ALDE, Arina Spătaru, care în 2023 a activat ca agent sub acoperire și a ajutat oamenii legii să documenteze cum Ilan Șor corupe politicieni și finanțează partide. În vara anului 2024, Spătaru și Culai au depus mărturii la procesul deputatului Alexandr Nesterovschi, care a fost condamnat ulterior la 12 ani de închisoare pentru corupere pasivă și crearea condițiilor pentru finanțarea ilegală a unui partid.

„Adrian Culai a colaborat activ cu autoritățile, oferind probe esențiale în investigarea celui mai grav caz de corupție politică din R. Moldova. Totuși, a primit eticheta de penal”, a scris Spătaru pe rețelele de socializare. Ea susține că procurorii îi promiseseră lui Culai statutul de „martor-colaborator”.

Pe de altă parte, Procuratura Anticorupție a spus Europei Libere că afirmațiile Arinei Spătaru sunt politice și „își rezervă dreptul să nu le comenteze”.

Un partid pro-european care va acționa în interesele lui Ilan Șor

În sentință este menționat că, în vara lui 2023, Adrian Culai a fost convins de grupul lui Ilan Șor să creeze sau preia un partid pro-european, pe care îl va conduce Arina Spătaru. Formațiunea urma să participe la alegerile locale din 2023, iar lui Culai i s-a promis o remunerare de 10.000 euro lunar, iar dacă partidul aduna 5% din voturi la locale – încă 100.000 dolari.

În august 2023, Spătaru și Culai au preluat Partidul Acțiunea Democratică a lui Mihai Godea. Conducerea partidului și denumirea au fost schimbate la congresul formațiunii. Așa a apărut ALDE.

„[Inculpatul] regretă ce a făcut, că a primit cu bună știință și a acceptat bani pentru finanțarea partidului de la grupul Șor, în sumă de 452.000 dolari”, se arată în decizia judecătoarei Ana Cucerescu.

Bani într-o sacoșă cu calendar și „interesele Federației Ruse”

Potrivit sentinței deputatului Nesterovschi, Culai a povestit la proces că a primit banii în câteva tranșe: într-o benzinărie, la scara blocului, lângă sediul ALDE din Chișinău și într-un loc pe care nu l-a precizat. Banii i-au fost aduși de colegul de școală al lui Ilan Șor – Mihail Bagas. Împreună cu Bagas, Culai a zburat la Tel-Aviv ca să discute personal cu Șor.

Potrivit lui Culai, el se ocupa de constituirea organizațiilor teritoriale ale ALDE. El a precizat că nimeni din echipă nu știa că el reprezintă interesele lui Ilan Șor: le-a spus că finanțarea vine de la parteneri europeni. El a declarat că a refuzat să mai colaboreze cu Șor atunci când a înțeles că „în joc sunt interesele Federației Ruse”.

Mihail Bagas, care, la fel, a fost martor în dosarul lui Nesterovschi, a spus însă că i-a transmis de patru-cinci ori lui Culai niște pungi în care credea că sunt documente, dar nu a verificat conținutul lor. „Era o pungă cu calendar negru, care nu era foarte voluminoasă, deoarece se deplasa cu motocicleta și îi încăpea sub haină”, se spune în decizia judecătorului Alexandru Negru.

Mihai Godea a negat în instanță că ar fi primit bani pentru a-și ceda partidul. El a spus că-și dorea demult să iasă din politică, iar unica lui condiție a fost ca formațiunea să păstreze vectorul pro-european. După ce Arina Spătaru a preluat conducerea, Godea a rămas în partid pentru consiliere politică. A fost remunerat cash, cu 44.000 de euro, bani pe care i-a declarat la Fisc și pentru care a achitat impozite.

Anterior, Arina Spătaru a declarat că toți banii transmiși de Șor au fost contabilizați de procurori și că „niciun leu nu a fost folosit pentru finanțarea ALDE”.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te