După ce concernul rus Gazprom a sistat livrările spre Transnistria, la începutul anului 2025, 14 localități din Zona de Securitate, de pe ambele maluri ale Nistrului, aflate sub jurisdicția Chișinăului, au rămas fără gaze naturale, iar două dintre ele – și fără energie electrică, fiind conectate la rețelele din regiunea transnistreană.
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis atunci să le conecteze pe toate 14 la infrastructura energetică de pe malul drept al Nistrului. Compania Moldovagaz urma să le conecteze până în vară la conductele de gaze de pe malul drept, iar „Premier Energy” să tragă până în primăvară linii electrice pentru satele Copanca și Varnița.
La aproape un an de la decizia CSE, șase din cele 14 localități rămân conectate la rețeaua de gaze din stânga Nistrului. Potrivit Ministerului Energiei, în satele Roghi, Molovata Nouă, Corjova, Cocieri și Vasilievca, din raionul Dubăsari, și satul Varnița, din raionul Anenii Noi, lucrările au fost planificate, dar nu se știe când vor fi realizate.
Potrivit ministerului, conectarea acestor localități la rețeaua de gaze de pe malul drept este anevoioasă deoarece „traversarea râului Nistru se face prin forare dirijată, o metodă modernă de instalare a conductelor pe sub albia râului”.
Vedere asupra satului Cocieri, aflat pe malul stâng al Nistrului.
„Licitația a avut loc, este câștigătorul, dar, până în prezent, lucrările n-au fost începute. Autoritățile centrale ne-au promis că va fi totul bine, sperăm că așa va fi”, a spus Europei Libere primarul satului Varnița, Alexandr Nichitenco.
Celelalte opt localități au fost deja conectate la rețeaua din dreapta Nistrului. Este vorba despre satul Hârbovăț, din raionul Anenii Noi, satele Pohrebea, Coșnița, Pârâta și Doroțcaia, din raionul Dubăsari, și satele Hagimus, Copanca și Fârlădeni, din raionul Căușeni.
„Conducta a fost verificată încă la începutul toamnei. Pentru prima dată, aceste sate iau gaz din dreapta Nistrului”, a declarat pentru Europa Liberă Ion Nicolaev, angajat al sucursalei din Dubăsari a „Ialoveni-Gaz”, filială a Moldovagaz.
Liniile electrice de la Varnița și Copanca au fost finalizate încă în martie, dar cele două localități se alimentează în continuare din regiunea transnistreană. Potrivit Ministerului Energiei, „rețelele au fost testate și pot fi puse în funcțiune în caz de situații excepționale”.
Guvernul de la Chișinău compensează diferența dintre tarifele stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și cele din regiunea transnistreană pentru mai multe sate din Zona de Securitate subordonate Chișinăului. Acum, această diferență este de circa 16 lei pentru un metru cub de gaze și de peste 3 lei pentru un kWh.
Începând din 2003, fiecare gospodărie primeau compensații pentru primii 300 de metri cubi de gaze și 60 kWh de energie electrică consumați. Din 2022, aceste limite au fost majorate la 350 de metri cubi de gaze și la 100 kWh de curent.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te