În dimineața zilei în care RFE/RL avea programat interviul cu arhivista Oleksandra Buzko, telefonul acesteia suna fără să răspundă.
Mai târziu, când am reușit totuși să luăm legătura, Buzko ne-a explicat că dormea și nu auzise alarma, după ce lucrase până noaptea târziu. „Corpul meu refuză să mai funcționeze”, a spus ea. „Sunt epuizată.”
Echipa care scanează materialele de la Secția de arheologie a Academiei Naționale de Științe din Ucraina. De la stânga la dreapta: Tamara Kuțaieva, Halina Stanîțina și Oleksandra Buzko. (Foto: Nika Havriș)
Buzko este șefa unei echipe formate din trei femei care lucrează în arhiva Institutului de Arheologie al Academiei Naționale de Științe din Ucraina, la Kiev, și care se grăbesc să pună în mediul online patrimoniul vizual al institutului, pentru a preveni un eveniment neprevăzut.
„Trebuie să scanăm, să scanăm și să scanăm pentru a salva aceste materiale, deoarece nu știm dacă mâine o rachetă va distruge arhiva și materialele din ea”, spune ea.
Țărani ucraineni din regiunea Kievului la sfârșitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea.
Proiectul pe care îl realizează aceste femei se numește „Digital Memory Storage” (Arhiva digitală a memoriei) și se bazează pe materialele fizice păstrate în arhivă, inclusiv mii de fotografii din colecțiile personale ale arheologilor ucraineni, care nu au fost niciodată digitalizate.
Multe din fotografii redau aspecte necunoscute ale săpăturilor arheologice, iar altele sunt portrete uimitoare ale țăranilor ucraineni și ale vieții cotidiene, realizate în timpul expedițiilor din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Halina Stanîțina lucrând în arhiva din Kiev (Foto: Nika Havriș)
„Când privesc aceste imagini cu oameni, simt emoții foarte puternice”, spune Buzko despre munca sa, răsfoind prin fotografii și negative ale conaționalilor săi decedați cu mult timp în urmă. „Am 39 de ani și generația mea nu era prea pasionată de [cultura tradițională ucraineană]. Pentru noi, era ceva rural, n-a fost niciodată la modă.”
Case țărănești din Ucraina la sfârșitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea.
Imaginile ucrainienilor îmbrăcați în costume naționale, trăind sub dominația Rusiei țariste, capătă o nouă semnificație în contextul actualei invazii rusești. Buzko spune că este adesea copleșită de afecțiune pentru strămoșii ei fotografiați, care, prin muncă și tradiție, au pus bazele Ucrainei moderne. „Îi iubesc atât de mult”, spune Buzko.
Portretul unui bărbat din vestul Ucrainei, realizat în jurul anului 1900.
Arhiva digitală a memoriei a luat naștere în timpul pandemiei, după ce Buzko și colegul ei Volodimir Misak au avut ideea de a face disponibile online colecțiile prețioase ale institutului lor, în loc să le lase să prindă praf în arhiva din Kiev, unde aveau acces doar câțiva cercetători cu permis special.
O nuntă „imortalizată” într-o fotografie din arhiva personală a lui Fedir Vovk.
Buzko a obținut scanere și un buget modest de la sponsori, printre care o bancă austriacă, în timp ce Misak s-a ocupat de crearea paginii de internet. În 2023, Misak a fost înrolat în armată, însă el continuă să viziteze site-ul în mod regulat pentru a oferi sfaturi și a se informa cu privire la progresele înregistrate.
Bărbați necunoscuți într-o fotografie care făcea parte din arhiva personală a arheologului ucrainean Fedir Vovk.
Buzko și echipa sa dispun de un generator care alimentează scanerele în timpul penelor de curent. Femeile lucrează chiar și în timpul alertelor de raid aerian, care întrerup frecvent viața publică din Kiev.
„Când sunt studenți în arhivă, îi duc la adăpostul antiaerian, pentru că sunt responsabilă de siguranța lor”, spune arhivista. „Dar colegii mei decid singuri ce să facă.”
Peisaj rural din regiunea Volîn, Ucraina, în 1909.
Buzko afirmă că științele în Ucraina sunt „înfometate de fonduri”, deoarece cea mai mare parte a banilor publici este direcționată către efortul de război al Kievului. Munca echipei sale, spune ea, „este un fel de voluntariat”.
Femei și fete, probabil îmbrăcate pentru a sărbători o nuntă, în regiunea Pavlohrad din Ucraina, în 1909.
Buzko a părăsit Ucraina la scurt timp după începutul războiului, împreună cu fiul său adolescent, dar în cele din urmă ambii au decis să se întoarcă.
„Fiul meu lucrează deja într-o industrie strategică care susține armata, iar eu mă ocup de acest patrimoniu digital”, spune ea. „Așa că simțim că asta este datoria noastră.”
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te