După dezbateri care au durat mai bine de o oră, CEC a aprobat lista de candidați cu 69 de persoane din partea Partidului „Moldova Mare”.
Victoria Furtună a precizat că formațiunea sa a depus deja la CEC un dosar cu o listă actualizată de candidați, din care au fost excluse persoanele în privința cărora au existat semne de întrebare.
La 23 august, CEC respinsese cererea Partidului „Moldova Mare”, motivând că în listă sunt persoane cu antecedente penale nestinse.
Partidul s-a plâns la Curtea de Apel Centru, iar, într-un final, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a obligat CEC să reexamineze cererea, observând că formațiunea nu a primit șansa de a corecta neregulile din dosar.
Acum două luni, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună a fost inclusă de Uniunea Europeană pe lista politicienilor moldoveni sancționați pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova, alături de alți lideri și membri ale partidelor asociate cu oligarhul Ilan Șor, care se ascunde de justiția moldoveană la Moscova. Ulterior, autoritățile de la Chișinău le-au blocat conturile.
Și PDMM merge la CSJ
La 29 august, CEC a refuzat să înregistreze Partidul Democrat Modern din Moldova (PDMM), afiliat oligarhului Vladimir Plahotniuc. Decizia s-a bazat pe un demers al Agenției Servicii Publice pentru revocarea formațiunii din lista partidelor cu dreptul de a participa la alegerile parlamentare.
Formațiunea a considerat acest demers „fără efect juridic” și a mers în instanță. La 2 septembrie, Curtea de Apel a menținut în vigoare decizia CEC. În aceeași zi, PDMM a anunțat că va ataca hotărârea la CSJ.
Un alt partid care se consideră nedreptățit de CEC și de instanțele de judecată este Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) care nu a obținut dreptul de a participa la alegeri. Formațiunea condusă de ex-premierul Vlad Filat a pierdut la CSJ și a anunțat că se va plânge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO).
Într-o discuție anterioară pe tema litigiilor cu unele formațiuni politice, șefa CEC, Angelica Caraman, a spus Europei Libere că autoritatea electorală se va conforma hotărârilor judiciare.
Pe de altă parte, aceste litigii, spunea Caraman, frânează anumite procese electorale, în mod special, ar putea întârzia tipărirea buletinelor de vot pentru alegătorii din diaspora.
CEC a mai refuzat să înscrie în cursă blocul politic „Victoria”, format din patru partide afiliate lui Ilan Șor, dar și cererile depuse separat de unele dintre ele, motivând că sunt succesoare ale unui partid declarat anterior neconstituțional, contrar legii.
Din același motiv, Ministerul Justiției a cerut în instanță ca toate patru formațiuni să fie dizolvate. Procesul e în desfășurare.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te