Sondaj de opinie pe străzile Chișinăului.
La Chișinău au loc manifestări care comemorează evenimentele de acum patru ani.
Ambasadorul William Moser: „Sunt foarte mulţumit de faptul că poporul american a putut să facă această donație.”
Valentina Cereş: „Situaţia este ţinută sub control şi nu este nici un pericol că apa se va revărsa”.
Viitorii pensionari mai înstăriți se plâng că vor cotiza prea mult și vor primi în schimb prea puțin.
Cum pot fi ajutate persoanele cu aceste tulburări şi cum pot fi ele integrate în societate?
Persoanele cu pensii mai mici de 1300 de lei vor primi, din luna mai, şi un ajutor financiar suplimentar din partea statului.
Alexandru Zubco: „conform Constituţiei, tinerii sunt obligaţi să execute serviciul militar în forţele armate ale R. Moldova”.
Retrospectiva săptămânii politice.
Anatolie Prohniţchi: „anual, în R. Moldova dispare un sat urmare a apei de calitate proastă şi oamenii mor”.
La Bucureşti, aniversarea a 95-a de la adoptarea Actului Unirii de către Sfatul Ţării a fost marcată doar de studenţii basarabeni.
PLDM, PD şi PL continuă să păstreze discreţie totală asupra eventualelor formule de refacere a Alianţei pentru Integrare Europeană.
Rata cazurilor de îmbolnăviri de TBC multi-drog rezistentă în Moldova este mai înaltă decât la nivel global şi decât la nivel european.
Cronica unei alte săptămâni din tranziția spre o nouă guvernare.
Corina Fusu: negociatorii au înţeles de ce s-a prăbușit AIE2 şi caută modalităţi să evite repetarea disfuncționalităților din trecut.
Artiom Iarmolici: „numărul total al datornicilor este de peste 70 de mii de oameni.”
Victoria Bucătaru: Este important ca în procesul de reforme să fie implicat şi malul stâng al Nistrului.
Continua negocierile în vederea formării unei noi majorităţi, continuă şi dezbaterile pe această temă.
Profesorul Cravcenco de la Bălți a fost achitat în primul dosar pornit după ce și-a insultat elevii de etnie rusă.
Nadejda Hriptievschi: „impresia că adoptăm legi doar de dragul adoptării, dar nu suntem cointeresaţi să le vedem şi aplicate real în viaţa de zi cu zi.”
Încarcă mai mult