Lui Veaceslav Ialov mama i-a murit în brațe, într-un bombardament rusesc, când se întorceau pe jos în satul lor Verhnotorețke, din regiunea ucraineană Donețk, în 2022. Ialov, care de curând a făcut 19 ani, are grijă acum de cei patru frați.
Lupte grele se duc la Bahmut, în regiunea Donețk, unde forțele rusești încearcă să perturbe liniile de aprovizionare a armatei ucrainene.
Forțele rusești și-au întețit atacurile în regiunea ucraineană Donețk, însă armata ucraineană rămâne pe poziții. Jurnaliștii Current Time au mers pe linia întâi la Mariinka, o suburbie a Donețkului, unde au fost martorii unui atac rusesc eșuat.
O proprietară rusă de restaurant, suferindă de cancer în fază terminală, și-a dedicat ce i-a mai rămas din viață hrănirii pensionarilor și familiilor sărace din orașul siberian Iakuțk. Irina Guzova are o „cantină socială”, unde vin să mănânce pe gratis cam 40 de oameni pe zi.
Actorul lituanian Viaceslavas Mickevicius ajută Ucraina cu bunătate și căldură de la începutul invaziei rusești pe scară largă din 2022.
Buda Munhoiev și Vladimir Popov s-au mutat din regiunea siberiană Bureatia în capitala kârgâză Bișkek ca să scape de mobilizare și de războiul din Ucraina. În Kârgâzstan au început să facă jurnale video (vlog) despre modul de viață și cultura locală, primind sute de mii de vizionări pe YouTube.
Un spital din orașul Balaklia, din regiunea ucraineană Harkov, s-a redeschis după ce a fost reparat și reechipat cu fonduri internaționale. Medicii spun că spitalul a fost bombardat de forțele rusești.
În farmaciile din Rusia, din ce în ce mai des, părinții cu copii bolnavi cer în zadar Nurofen, iar farmaciștii nu-i pot servi. Stocurile s-au epuizat, spun farmaciștii.
Damian Duda este un paramedic militar din Polonia care a mers ca voluntar să salveze vieți pe linia frontului, lângă orașul Soledar, din estul Ucrainei. El s-a oferit să lucreze ca voluntar în Ucraina în 2014 și a revenit în 2022.
Armata rusă concentrează trupe și tehnică suplimentare în apropiere de Vuhledar, o altă zonă, dintre cele mai fierbinți, a frontului ucrainean. În ultimele săptămâni, forțele rusești și-au intensificat asaltul asupra localității situate la 50 de kilometri sud-vest de Donețk.
Trei copii și-au construit o colibă pe un deal, anume în singurul loc unde este semnal de internet, în satul Hontarivka, din regiunea ucraineană Harkov. În timpul ocupației rusești, școala locală a fost închisă, iar invadatorii au aruncat în aer toate turnurile de comunicații.
Germania a spus că tancurile sale Leopard 2 ar putea să ajungă pe frontul din Ucraina în următoarele trei luni. Acestea se vor confrunta, în principal, cu tancurile sovietice T-72 și cu versiunile lor ulterioare, îmbunătățite, precum și cu tancurile rusești moderne T-90.
În vreme ce artileria ucraineană lovește necontenit pozițiile rusești, un medic militar spune că munca în spitalele de campanie este tot mai intensă, iar o unitate de drone relatează că Rusia concentrează noi coloane de artilerie.
Echipa de filmare Current Time a făcut o scurtă escapadă pe linia frontului, în tranșeele din apropiere de Donețk, încă o zonă unde au loc lupte crâncene, în ultimele săptămâni.
Pentru a face rost de produse de primă necesitate sau ca să își ridice pensiile, locuitori din Bahmut merg până la Ceasiv Iar, la 12 kilometri spre vest de orașul pentru care se dau, în ultimele săptămâni, cele mai aprige lupte în Ucraina.
După succesul parțial înregistrat la Soledar, în apropiere de orașul Bahmut, din estul Ucrainei, forțele rusești încearcă să străpungă din flancuri apărarea armatei ucrainene. Kievul spune că rușii au reușit să avanseze puțin, dar nu au obținut schimbări semnificative.
Hlib, un elev din Brovarî, se afla în apropierea grădiniței peste care, pe 18 ianuarie, s-a prăbușit elicopterul cu reprezentanții ministerului ucrainean de Interne la bord. Adolescentul a ajutat la salvarea unor copii din grădinița în flăcări.
Corespondentul Current Time Andrei Kuzakov a petrecut o zi într-o unitate de recunoaștere aeriană de pe frontul ucrainean, între Bahmut și Soledar, unde încă au loc lupte intense.
Kievul respinge declarațiile șefului „Wagner”, Evgheni Prigojin, potrivit căruia forțele rusești ar deține controlul total asupra orașului Soledar, din estul Ucrainei, una din cele mai fierbinți zone ale frontului.
Încarcă mai mult