Incidența tuberculozei în Moldova rămîne extrem de mare
Poziția Moldovei, inițial ambiguă, acum confuză, trimite mesaje neclare la Bruxelles
Șase ţări, Armenia, Azerbaidjanul, Moldova, Georgia, Ucraina şi Belarus, ar urma să primească pînă în anul 2013, de la Comisia Europeană, 600 de milioane de euro
Niciodată nu am avut "greii" față-n față la televiziune, spun Vasile State, coordonatorul proiectului Asociației Presei Electronice și Aleksandr Barbov, directorul executiv al Coaliției "Control Civic - Alegeri 2009".
Cîţi alegători sunt de fapt în Moldova, cum poate fi verificată corectitudinea listelor electorale de către CEC?
Comisia Electorală Centrală a anunţat că va examina începînd de astăzi listele de alegători.
Neîncrederea depunătorilor în Banca Națională: e nevoie de dialog deschis cu societatea, spune expertul economic.
În ce măsură reuşesc autorităţile locale să se înţeleagă cu autorităţile centrale? În ce domenii le reuşeşte acest lucru şi în care nu?
Revenim azi, pentru a câta oară, la relaţiile dintre administraţia locală şi cea centrală.
Toți studenții care au vize de reședință sînt înscriși pe listele electorale de bază, spune Iurie Ciocan, secretarul Comisiei Electorale Centrale.
Zilele trecute, Ministerul Dezvoltării Informaţionale anunţa că peste 130 de mii de moldoveni au buletinele de identitate expirate. Dacă pînă la 5 aprilie nu-şi vor prelungi actele, ei nu vor putea vota.
Arcadie Barbăroşie, directorul Institutului de Politici Publice: alegeri libere dar în mare măsură incorecte.
Un scurt bilanţ al campaniei electorale
Pe parcursul anului trecut, în Moldova s-a înregistrat o importantă creştere a vânzărilor de automobile noi, arată datele statistice
Asigurarea unui scrutin liber şi corect
Partidele politice înscrise în cursa electorală au cheltuit pînă acum 9 milioane 45 de mii de lei.
Banca Naţională a anunţat în aceste zile că depozitele în lei ale companiilor moldovene au scăzut la începutul anului cu aproximtiv 58 la sută.
Despre rolul Internetului ca mijloc de informare în masă, despre eficienţa lui ca suport de propagandă politică şi campaniile electorale netradiţionale pe Internet, vom discuta azi cu analistul politic, Oleg Cristal, de la Asociaţia pentru Democraţie Participativă “Adept”
Corespondenții noștri Elena Cioina și Valeriu Cațer au stat de vorbă despre relațiile Moldovei cu Rusia, în ajunul vizitei ministrului de externe rus Serghei Lavrov la Chișinău, cu expertul Radu Vrabie, de la Asociația pentru Politică Externă