Alianta România Dreaptă, construita in jurul PDL ar putea sa nu obtina mai mult de 15% din voturile exprimate, iar Uniunea Social-Liberală este creditată cu 60,5%
USL încearcă să-l oblige pe Băsescu, prin mişcări de stradă, să-l desemneze pe Ponta la funcţia de premier după alegeri.
Electoratul votant al USL se uită preponderent la Antena 3 şi e bombardat de propaganda gândită de experţii din spatele moderatorilor.
O a treia suspendare a preşedintelui de către USL va fi un deja-vu stânjenitor pentru ambele părţi.
Regii asfalturilor și procurorii anticorupție.
Un sondaj IRES evidențiază că votul uninominal nu i-a responsabilizat mai mult nici pe aleși, nici pe alegători.
Guvernul modifică atribuţiile Consiliului Naţional al Audiovizualului, înaintea alegerilor parlamentare.
Scăderea libertăţii mass-media - un efect evident al cultivării propagandei.
Proiectul socialiştilor şi liberalilor români aduce pentru prima data în discuţie înfiinţarea unor parlamente regionale.
Cu o rată de absorbție a fondurilor europene de sub 10 la sută, România nu este unul dintre marii jucători.
Înainte de alegerile din 9 decembrie există încă destui care mai vor să facă rost de bani pentru campanie prin mijloace ilicite.
După venirea la putere a USL la București, declarațiile anti-americane și anti-europene s-au întețit.
Preşedintele Băsescu a spus că nu va susţine proiectul bugetar UE, dar nici nu-l va bloca, aşa cum ar vrea premierul Ponta.
Cearta dintre preşedinte şi premier pe tema bugetului UE e amplificată de campania electorală pentru alegerile parlamentare.
România ar putea să-și exercite dreptul de veto la Consiliul European care va avea loc săptămîna viitoare.
Preşedintele român are arma presiunilor publice şi, nu în ultimul rând, va numi premierul, ceea ce-i conferă o mare putere de negociere.
Britanicii sunt îngrijoraţi de efectele „adverse” din pricina noilor veniţi.
Pentru că nu îi lasă să fure cît ar dori.
Raed Arafat, ministrul sănătății, este un tehnocrat pur sînge pe care toate partidele și l-ar fi dorit să-l țină aproape.
Mesajul de felicitare al lui Traian Băsescu către Barack Obama.
Încarcă mai mult