Dacă are succes cu Iniţiativa Civică de Centru Dreapta, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu are şanse să intre în politica mare.
„Prietenii Coeziunii”, reuniți la Bucureşti, se opun micşorării bugetului Uniunii Europene.
Taxa de solidaritate propusa de premierul îi va frustra pe cei cu salarii mari, fără ca în schimb să-i mulțumească pe cei cu lefuri mici.
Rolul intelectualilor în politica ultimilor ani a fost să forţeze reformele, iar Traian Băsescu a avut cu ei o relaţie ambiguă de „dragoste şi ură”.
Ernst & Young plasează România printre primele 15 ţări din lume după atractivitatea pieţei de energie regenerabilă.
Ioan Avram Mureşan este acuzat că în 1999, când era ministrul al agriculturii, a deturnat fonduri de 700 de mii de euro.
Uniunea Social Democrată aflată la putere în România pare să mizeze pe resuscitarea sentimentelor anti-maghiare înaintea alegerilor locale din 10 iunie
Traian Băsescu: România „este pregatită pentru ce-i mai rău, dar nu-și dorește să se întîmple ce-i mai rău”.
…dar nu au prea multe soluţii şi vorbesc de inovaţii tehnologice şi de marketing, precum şi despre continuarea micşorării costurilor.
„Câştigătorul ia totul”, acesta e principiul scrutinului uninominal pur, care va fi aplicat la parlamentarele din noiembrie.
Cu o acoperire parţială într-o primă etapă, scutul NATO va oferi pentru prima dată României o asigurare strategică pe termen lung.
Aplicarea sistemului uninominal în România ar duce la o reprezentare de sub 5% a maghiarilor.
Majoritatea românilor nu sînt interesați de documente care evaluează starea de sănătate a clasei politice
Noul guvern de centru-stânga din România a schimbat în mai puţin de două săptămâni doi miniştri ai educaţiei.
Schimbările au loc progresiv, iar noua putere se grăbeşte să-şi aducă ziarişti loiali.
Amplasarea elementelor de scut în România şi în Turcia va pune la adăpost întreaga Europă de Sud-Est.
Premierul socialist al României spune că indiferent de evoluţiile externe, salariile bugetarilor vor fi majorate.
Astăzi: ministrul român al educației Ioan Mang.
Campania pentru prezidențialele de acum opt ani a fostului premier Adrian Nastase a fost practic finanțată indirect de stat.
Se pare că preşedintele Traian Băsescu a convenit cu noul premier Victor Ponta cum să-şi împartă rolurile.
Încarcă mai mult