Corespondentul Europei Libere la Washington, fost director adjunct al redacției pentru România, VOA.
Experții se întreabă dacă atacul a fost deliberat sau un accident, o eroare de obiectiv.
Corespondența zilei de la Washington.
Una dintre chestiunile controversate este numărul de centrifuge pe care Iranul le poate opera în contextul propunerii vizînd înghețarea arsenalului.
Analiști consideră că șeful diplomației americane nu are instrumentele necesare pentru a încerca să medieze.
Dezbateri americane pe tema politicii externe și a izolaționismului.
În interval de zece zile, un bărbat a fost arestat și un altul anchetat în Germania, ambii fiind acuzați că lucrau pentru Agenția Americană de Contrainformații.
Statele Unite au condamnat atacurile cu rachete de luptă ale militanților Hamas pe teritoriul Israelului.
Activitatea băncii ajută un procent foarte redus din exporturile americane, creînd însă circa 200 de mii de locuri de munca în sectorul privat, cu o investiție de circa 37.4 miliarde de dolari anual.
Administrația Obama încearcă să găsească riposta optimă, recunoscînd că orice soluție ar avea nevoie de luni de zile pentru a se dovedi eficace.
Statele Unite nu vor un alt focar de instabilitate în Irak, în condițiile în care mișcarea extremistă ISIS pune de-acum mari probleme.
Administrația Obama spune că ceea ce se întîmplă are la bază informații false în țările de origine.
În fotbal, spre deosebire de multe alte domenii, Statele Unite nu sînt un lider, ci un „tigru”, încă în curs de dezvoltare.
Cadavrele celor trei au fost descoperite în apropiere de orașul Hebron din Cisiordania.
Pe marginea misiunilor în regiune ale secretarului de stat John Kerry.
Secretarul de stat John Kerry intenționează să efectueze o vizită de urgență în Arabia Saudită.
Statele Unite critica de comerțul kurzilor din Irak cu titei, considerîndu-l un factor destabilizator în această țară.
Administrația Obama nu este convinsă că Rusia face mai mult decît să vorbească.
52% dintre americani nu sînt de acord cu modul în care președintele Obama răspunde escaladării violențelor în Irak.
O vizită a secretarului de stat John Kerry pe fundalui anunțului că SUA au trimis ajutoare în valoare de 572 de milioane de dolari, direcționate către armată și securitate.
Încarcă mai mult