Corespondentul Europei Libere la Washington, fost director adjunct al redacției pentru România, VOA.
Șapte din fiecare zece afgani au declarat într-un sondaj că ar accepta la conducerea țării pe oricare dintre cei doi candidați principali.
Demisia trimisului special ONU este vazută ca un semn că șansele păcii în Siria sînt mici.
O serie de întîlniri cu oficialități europene și diplomați arabi în legătură cu criza din Siria și situația din Ucraina.
Partidul Bharatiya Janata și candidatului său la funcția de prim ministru, Narendra Modi, un naționalist hindus ar urma să cîștige alegerile parlamentare.
Mulți alegători cred că administrația Obama nu a fost pe deplin sinceră cînd s-a referit la cele întîmplate la Benghazi.
Retorica lui Putin nu înseamnă că acesta și-a schimbat intențiile în Ucraina și alte foste republici sovietice.
Presedintele Obama și-a exprimat convingerea că NBA va rezolva actuala situație creată de aceste „extrem de insultătoare exprimări rasiste”.
Atacuri menite să preîntîmpine o candidatură Clinton la prezidențiale.
Președintele american va avea o misiune dificilă încercând să împace ațsteptările aliaților, fără să supere China.
Vizita la Kiev a directorului CIA are mulți critici, care consideră că ea alimenteaza teorii ale conspirației de care Putin profită.
„Vice-presedintele va exprima puternicul sprijin american pentru o Ucraina unita si democratica, care sa ia propriile decizii cu privire la propriul viitor”.
In condițiile în care gazul rusesc asigură 30% din consumul Europei și jumătate trece prin Ucraina, europenii vor trebui să ia în considerare cu mai multa seriozitate, surse alternative.
Obiectivul strategic al Rusiei ar fi să nu lase Ucraina să iasă din orbita economică și militară a Moscovei.
Occidentul ar trebui să se bazeze pe ucraineni, în speranța că aceștia își vor apăra teritoriul național de interferențe străine.
Washingtonul a sugerat că Moscova s-ar afla în spatele „separatiștilor, sabotorilor și provocatorilor” care doresc scindarea Ucrainei.
Oficialitati americane au declarat că sînt pregatite și pentru eventualitatea în care Rusia ar bloca căi de aprovizionare pentru armata americana, care trec pe teritoriul ei ori în apropiere.
Presa americană despre criza din Ucraina.
Un comentariu despre diplomația Statelor Unite publicat în cotidianul „Wall Street Journal”.
Este evident că administrația Obama și-a dorit un gest simbolic, care să lase loc pentru o soluție diplomatică, urmînd ca să poată fi mărite, dacă Vladimir Putin nu dă înapoi.
În ajunul întîlnirii de la Londra dintre miniștrii de externe ai Statelor Unite și Rusiei.
Încarcă mai mult