Corespondentul Europei Libere la Washington, fost director adjunct al redacției pentru România, VOA.
Scepticism și prudență după convorbirile de la Istanbul.
Este puțin probabil ca ostilitățile să poată fi curmate grație prezenței observatorilor.
Principala dilemă a lui Romney este cum să vireze acum către centru spectrului politic acolo unde se cîștigă alegerile generale.
La Casa Alba se speră că principalul aliat al Siriei, Rusia, va face presiuni asupra lui Assad.
În politica americană a nu-ți atașa eticheta de perdant este foarte important.
Fost ofiter al aviației militare sovietice, Bout conducea o rețea de traficanți care a vîndut arme rețelei Al Qaeda.
Hillary Clinton şi-a exprimat speranţa că iranienii vor înţelege că continuarea programului nuclear nu este în interesul lor naţional.
Cazul Saeed va complica și mai mult parteneriatul dintre SUA și Pakistan, în lupta împotriva terorismului.
Temeri la Washington că Frăția Musulmană și armata ar putea constitui un nucleu de putere dur.
Liderii mișcării pregătesc o ofensivă de primăvară.
...ca ar fi la originea unei informații de presă cu privire la operațiuni secrete israeliene.
Hillary Clinton: al-Assad „poate ordona imediat trupelor să oprească focul și să înceapă retragerea din zonele populate”.
Barack Obama: într-un an electoral este extrem de complicat să se obțină sprijin larg în Congres pentru acorduri de securitate cu Rusia.
Republicanii îl acuză pe președintele Obama că îsi încalcă promisiunea de a nu dilua sistemul de apărare anti-rachetă prin negocieri cu Rusia.
Barack Obama: „Noi preferăm dialogul.”
Republicanii nu au o linie clară în privința aprecierii misiunii din Afganistan.
Gen. John Allen: „Sînt hotărît ca orice persoană găsită vinovată de o fărădelege să fie făcută răspunzătoare”.
Termenul pentru nominalizarea de candidați expiră la 23 martie.
Ministrul american al apărării, Leon Panetta, spune că o intervenţie militară în Siria ar fi riscantă şi complicată, dar posibila în viitor.
Este din ce în ce mai greu de crezut că Mitt Romney poate fi oprit în aceste preliminarii.
Încarcă mai mult