Corespondentul Europei Libere la Washington, fost director adjunct al redacției pentru România, VOA.
Reintegrarea în societate a unor elemente talibane moderate și combaterea celor teroriste.
Cota de încredere a publicului s-a redus sub 50% în decurs de un an.
Cu Traian Basescu pe post de George W. Bush si Mircea Geoana in rolul lui Al Gore, scrutinul de la Bucuresti continuă la fel de tulbure ca și campania electorala, care l-a precedat.
De acest verdict va depinde viitorul României.
Preşedintele Obama insistă că sarcina creării de noi locuri de muncă revine sectorului privat
Temeri că Pakistanul va fi confruntat cu un nou val de militanţi refugiaţi din Afganistan
Unii observatori susţin ca acest război ar putea deveni Vietnamul acestei administraţii
Preşedintele va trebui să explice cum îşi propune să măsoare eficacitatea noii sale politici
Care este ordinea de priorităţi în alegerile din România?
Barack Obama se pregătește să ofere în Danemarca, o reducere substanțială – circa 17%, în următorul deceniu - a emisiilor de gaze toxice.
Camera Reprezentanţilor aprobă proiectul de lege prin care cetăţenii americani vor fi obligaţi să aibă asigurare medicală
Un psihiatru militar a ucis 11 persoane și rănit alte 31.
Semnifcația victoriei republicane pentru administrația Obama.
Diplomația americană între Kabul și Islamabad.
Un sondaj al Fundației Pew.
Eforturi de a convinge israelienii și palestinienii să reia convorbirile de pace
Hillary Clinton în Pakistan și Orientul Mijlociu și eforturile de a impulsiona procesul de pace.
Vizita secretarului de stat american Hillary Clinton la Islamabad.
Cazul Matthew Hoh versus războiul din Afganistan.
In așteptarea deciziilor președintelui Obama.
Încarcă mai mult