Corespondentul Europei Libere la Washington, fost director adjunct al redacției pentru România, VOA.
Turcia, țară membră în NATO, consideră că cele spuse de președintele american riscă să aprindă o noua criză în Orientul Mijlociu.
Pe măsură ce se înaintează în timp, se înmulțesc dovezile că Rusia s-a implicat substanțial în campania electorală, în favoarea lui Trump.
O rezoluție adoptată de Senatul american în care 12 senatori au votat împotriva președintelui.
Administrația argumentează că prezența militară americană în regiune este critică în lupta împotriva terorismului și menținerea presiunii asupra Iranului.
O discuție internă in administrația Trump si care nu este decît în fază de proiect.
Pozitia lui Nancy Pelosi va diviza propriul partid, unde nu puțini – inclusiv deputati – și-au făcut din inculparea lui Trump un obiectiv politic.
Actuala discuție publică a fost declanșată de afirmații ale deputatei democrate de Minnesota, Ilhan Omar, care pot fi considerate din perspectivă istorică expresii antisemite.
Procurorii l-au prezentat pe fostul lobbyist ca fiind un trișor incorijibil, căruia trebuie să i se dea o lecție.
Amenințări la adresa unor universități pronunțate de președinte în fața Consiliului pentru Acțiune Politică Conservatoare.
Problema care se pune este dacă tribunelele și în cele din urmă Curtea Supremă se vor lăsa influențate opoziția legislativului față de declarația presedintelui.
Faptul că președintele nu poate opri nici presa, nici tribunalele, nici Congresul este fără îndoială o veste bună pentru viabilitatea democratiei americane.
Președintele american s-a retras de la negocieri, a anulat ultimul dejun de lucru, nu a fost semnată nici o declarație comună...
Un terorist care intenționa să ucidă lideri democrați din Congres, ziariști de la CNN si MSNBC și alte personalității considerate de stînga.
Nu se știe dacă el va lamuri principala întrebare, dacă au existat legaături între echipa de campanie a lui Donald Trump și Rusia lui Putin.
Senatorul de Vermont Bernie Sanders și competiția pentru preşedinţia SUA
Presedintele a introdus in discursul politic idea că în America ar exista riscul unei alunecări către „socialism”.
Întrebările despre viitorul cooperarii trans-atlantice și ordinii internaționale – inclusiv raportarea la așa-numitele democrații iliberale – rămîn sub semnul întrebării.
Surse de la Casa Alba susțin că președintele va declara, după ce semnează bugetul, stare de urgență națională...
Un grup bipartizan introduce o rezoluție care ar impune cele mai severe sancțiuni de până acum împotriva Rusiei.
Încarcă mai mult