Toate punctele şi temele fierbinţi din politica internaţională se află pe agenda summit-ului americano-european care începe astăzi la Washington: Iranul, Afganistanul, Pakistanul, Orientul Mijlociu, Rusia. Recesiunea economică şi schimbarea climei – de asemenea. Dar Uniunea Europeană, ca bloc colectiv, nu este un jucător important şi nu este în stare să influenţeze nici politica Statelor Unite, nici problemele aflate în discuţie, scrie într-o analiză corespondentul Europei Libere la Bruxelles, Ahto Lobjakas.
El crede că, în ciuda aşteptărilor optimiste după alegerea preşedintelui Barack Obama cu aproape un an în urmă, relaţia a rămas neschimbată: Statele Unite preferă să aibă de a face direct cu ţări europene concrete, nu cu Uniunea Europeană ca entitate. Motivul este simplu: Uniunea rămâne măcinată de disensiuni şi nu este în stare să facă front comun nici măcar într-o singură chestiune de importanţă globală, ceea ce o face un partener nesigur pentru Obama.
După cum notează un recent raport al Consiliului European pentru Relaţii Externe, un centru analitic cu sediul la Londra, "pragmaticul preşedinte Obama şi-a pierdut deja răbdarea din cauza lipsei de coerenţă şi a unui scop comun din partea Europei”.
Dintre toate chestiunile internaţionale, relaţia Occidentului cu Rusia este zona unde Uniunea Europeană a încercat cel mai tare să-şi formuleze un punct de vedere comun. Dar noua politică de relansare a relaţiei cu Moscova promovată de Statele Unite a arătat că Uniunea Europeană mai este departe de atingerea acestui obiectiv. Dacă marile capitale ale Europei de vest au aprobat tacit noua politică a Washingtonului, ţările est-europene au criticat-o văzîndu-şi interesele ameninţate. Între timp, Rusia practică cu succes o politică de dezbinare a Uniunii Europene.
Lipsa de coordonare în politica externă a Uniunii Europene, mai scrie corespondentul Europei Libere, Ahto Lobjakas, se poate schimba odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona care urmăreşte să simplifice luarea deciziilor prin înfiinţarea funcţiilor de preşedinte şi ministru de externe europeni. Dar şi aşa, în loc să aibă un singur număr de telefon, cum ceruse odinioară fostul secretar de stat american Henry Kissinger, Europa va avea cel puţin patru. Pentru că viitorii preşedinte şi ministru de externe tot nu vor putea lua decizii fără consimţământul preşedintelui Comisiei Europene şi preşedinţiei rotative de şase luni a Uniunii.
El crede că, în ciuda aşteptărilor optimiste după alegerea preşedintelui Barack Obama cu aproape un an în urmă, relaţia a rămas neschimbată: Statele Unite preferă să aibă de a face direct cu ţări europene concrete, nu cu Uniunea Europeană ca entitate. Motivul este simplu: Uniunea rămâne măcinată de disensiuni şi nu este în stare să facă front comun nici măcar într-o singură chestiune de importanţă globală, ceea ce o face un partener nesigur pentru Obama.
După cum notează un recent raport al Consiliului European pentru Relaţii Externe, un centru analitic cu sediul la Londra, "pragmaticul preşedinte Obama şi-a pierdut deja răbdarea din cauza lipsei de coerenţă şi a unui scop comun din partea Europei”.
Dintre toate chestiunile internaţionale, relaţia Occidentului cu Rusia este zona unde Uniunea Europeană a încercat cel mai tare să-şi formuleze un punct de vedere comun. Dar noua politică de relansare a relaţiei cu Moscova promovată de Statele Unite a arătat că Uniunea Europeană mai este departe de atingerea acestui obiectiv. Dacă marile capitale ale Europei de vest au aprobat tacit noua politică a Washingtonului, ţările est-europene au criticat-o văzîndu-şi interesele ameninţate. Între timp, Rusia practică cu succes o politică de dezbinare a Uniunii Europene.
Lipsa de coordonare în politica externă a Uniunii Europene, mai scrie corespondentul Europei Libere, Ahto Lobjakas, se poate schimba odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona care urmăreşte să simplifice luarea deciziilor prin înfiinţarea funcţiilor de preşedinte şi ministru de externe europeni. Dar şi aşa, în loc să aibă un singur număr de telefon, cum ceruse odinioară fostul secretar de stat american Henry Kissinger, Europa va avea cel puţin patru. Pentru că viitorii preşedinte şi ministru de externe tot nu vor putea lua decizii fără consimţământul preşedintelui Comisiei Europene şi preşedinţiei rotative de şase luni a Uniunii.
