Ajutoare financiare ar urma să primească peste o mie de fermieri, iar decizia urmărește, între altele, să prevină intrarea în insolvență a producătorilor agricoli, potrivit Alexandrei Șian, secretară de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
La ședința Guvernului din 10 septembrie, Șian a explicat că R. Moldova s-a confruntat în luna aprilie cu cele mai severe înghețuri târzii din ultimele trei decenii, care au afectat jumătate din suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr (în special, raioanele Dondușeni, Drochia, Râșcani, Fălești, Florești și Ocnița), precum și unele livezi. Iar furtunile din luna iulie au distrus plantații de viță de vie cu o suprafață totală de circa 30 de hectare.
Fondurile vor fi repartizate prin Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură. La ședința de azi, Guvernul a aprobat setul de acte și regulamentul care stabilește și condițiile în care vor fi oferite compensațiile.
Cum vor fi stabilite compensațiile
Indiferent de mărimea terenurilor afectate, în cazul producătorilor de sfeclă de zahăr, vor fi eligibile suprafețe nu mai mari de 500 de hectare per solicitant.
Ajutoarele vor acoperi în totalitate valoarea semințelor folosite pentru reînsămânțare, în corespundere cu facturile fiscale. Anterior, autoritățile au estimat cheltuielile suportate de agricultori la circa 113 milioane de lei.
- Te-ar putea interesa și: „Să nu ajungem să importăm zahăr din trestie”. Producția de sfeclă de zahăr, în declin de câțiva ani în R. Moldova
În cazul pomicultorilor, vor fi acordate 14.000 de lei per hectare pentru livezile de cireș, 13.100 de lei – pentru livezile de cais, 12.000 de lei – pentru cele de prun, 10.000 de lei – de migdal și piersic, 8.000 de lei – de mere.
În cazul viilor, ajutorul financiar se va acorda doar pentru pagubele produse de furtuna puternică din iulie din satul Lebedenco, raionul Cahul. Cuantumul a fost stabilit la 35.000 lei per hectar. Pentru suprafețele mai mici de un hectar, compensația va fi determinată proporțional cu suprafața afectată.
Și unii producători de cereale așteaptă compensații
Autoritățile ar urma să compenseze cu 50 de milioane de lei și fermierii din raioanele de sud-est care au suportat pierderi din cauza secetei, susține directorul Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Bădărău.
El a spus Europei Libere că agricultorii au avut discuții în acest sens cu decidenții, au fost colectate informații și s-au făcut acte de constatare a pagubelor.
Liderul asociației afirmă că, în mod normal, decizia ar fi trebuit să fie luată în cel mult o lună, dar acest termen nu este respectat de autorități, iar din această cauza agricultorii nu-și pot onora angajamentele financiare.
„Așa cum agricultorul trebuie să semene la timp, exact așa trebuie să acționeze și Guvernul în cazul compensațiilor”, spune Bădărău.
Acum un an, tot în luna septembrie, CSE a alocat 100 de milioane de lei pentru fermierii afectați de seceta din vara trecută. Abia la începutul anului 2024, Guvernul a oferit susținere (50 de milioane de lei) agricultorilor care au suportat pierderi de pe urma furtunilor și grindinei din iulie 2023.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te