Recent, Guvernul a aprobat un pachet de legi anticorupţie în sistemul judiciar care prevede sancţiuni mai dure pentru corupţie, dar şi salarii mai mari pentru judecători. Propunerile vin de la preşedintele Nicolae Timofti, dar vor deveni valabile dacă Parlamentul le va aproba. Vor depinde însă salariile mai mari de performanţa magistraţilor, a căutat să afle Alla Ceapai vorbind cu mai mulţi judecători şi experţi.
Judecătorii cu care am reuşit să stau de vorbă vineri, la Adunarea generală a magistraţilor, au păreri împărţite. Unii sunt nemulţumiți de majorarea modestă, la părerea lor, chiar dacă se promite o triplare a remunerării actuale. Alţii se arată convinşi că majorarea promisă le va asigura în sfârşit un trai decent şi va exclude corupţia din sistemul judecătoresc. Domnica Manole, judecătoarea la Curtea de Apel Chişinău:
„Judecătorii au nevoie de condiţii adecvate, judecătorii au nevoie de un salariu corespunzător. Ceea ce este astăzi nu asigură un trai decent pentru un judecător. Noi vorbim de un trai decent, nu de lux. Suntem de acord să fie înăsprite măsurile anticorupţie, eu sunt pentru aceea ca să primesc un salariu decent şi să îmi exercit funcţia în condiţiile legii.”
Anatol Ţurcan, membru CSM: „Urăsc când cineva spune: daţi-le judecătorilor măcar o mie, două sau trei mii de dolari, oricum nu o să se schimbe nivelul corupţiei. Basta, o să se schimbe. Închipuiţi-vă un judecător din raion, dacă primeşte o mie de euro, are rost să se mâzgălească, să îşi strice numele pentru o sută de dolari, pentru o găină, pentru o raţă? Uitaţi-vă în ţările vecine, chiar în Ucraina, salariul unui judecător este de două ori mai mare decât salariul preconizat prin legea despre care vorbiţi Dvs. Nivelul de trai în Ucraina e acelaşi ca şi în Republica Moldova, noi trebuie să facem salarii reale, decente, pentru un judecător începător.”
Proiectul de lege prevede o triplare a salariilor pentru toţi judecătorii indiferent de performanţele obţinute de aceştia. Chiar dacă ar fi să figureze pe lista celor cu dosare pierdute la CEDO. L-am întrebat pe directorul Institutului de Reforme Penale, Victor Zaharia, de ce salarizarea judecătorilor nu depinde de performanţele acestora:
„Există practici în care performanţele sunt conexate la sistemul de remunerare. În cazul nostru probabil este prea devreme de a vorbi de conexarea dintre performanţe şi remunerare. În momentul în care remunerarea ar fi suficient de motivantă putem vorbi despre o gradaţie în funcţie de performanţă. La moment este prematur. Într-o perspectivă sigur că aceasta va fi o opţiune bună.”
Începând cu acest an este pus în aplicare un nou sistem de evaluare a performanţelor judecătorilor. Magistraţii sunt evaluaţi de către un colegiu specializat în baza criteriilor de eficienţă, calitate a activităţii şi integritate profesională, inclusiv lipsa dosarelor pierdute la CEDO în ultimii şase ani.
Experţii de la Institutul de Reforme Penale constată într-un raport lansat astăzi că noul sistem de evaluare ar trebui îmbunătăţit pentru a-şi atinge scopul şi anume promovarea în carieră a celor mai buni şi oneşti judecători şi pentru a nu fi perceput ca o simplă formalitate.
Până în prezent, 68 de judecători au fost evaluaţi după noul sistem, toţi fiind apreciaţi pozitiv. Până la sfârşitul anului viitor urmează a fi evaluaţi toţi judecătorii, iar cei care vor avea evaluări negative riscă să fie excluşi din sistem. Între timp vor fi date în vileag şi posibilele subterfugii birocratice pe care le va putea uzita corpul de judecători ca să zădărnicească noile mecanisme de responsabilizare.