Andrei Rizescu scrie în „Adevărul” că „în timp ce premierul Iurie Leancă i-a felicitat pe ofiţerii anticorupţie că au trecut un prag psihologic odată cu „performanţa“ de la Vama Leușeni, specialiștii în Drept susţin că ar fi vorba doar de o mimare a luptei cu corupţia”. În articolul său, întitulat „Dosarul vameşilor, „un spectacol de prost gust“, autorul menţionează că „la o zi după descinderea simultană de la Leuşeni şi Albiţa, autorităţile judiciare din România au făcut publice numele tuturor celor 17 vameşi de la Albiţa rămaşi în arest, dar şi totalul banilor nejustificaţi strânşi de anchetatori în urma percheziţiilor. La o săptămână de la acea operaţiune, procurorii anticorupţie din Chişinău evită să vorbească despre bilanţul reţinerilor din postul vamal Leuşeni. Iar între timp din cei 32 de poliţişti de frontieră şi vameşi escortaţi unul a dispărut în mod misterios din izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie”, notează Andrei Rizescu.
Redactorul-şef de la „Adevărul”, Alina Ţurcanu, nu se lasă convinsă de nobleţea gestului prim-vicepreşedintelui PD, Vlad Plahotniuc, care se leapădă de imunitate parlamentară pentru a se dedica comunicării cu oamenii, în numele viitorului european al Republicii Moldova. „Poate că noi, jurnaliştii, ca nişte câini turbaţi, cum ne-a numit Ion Muruianu, am scris doar prostii în toţi aceşti ani, ni s-au năzărit atacuri raider, fantome cu dublă identitate, moguli cu imperii mediatice, pe când omul n-a fost decât un onest şi truditor businessman, care, din dorinţa enormă de a face ceva bine pentru ţara pe care o iubeşte enorm, s-a lansat în politică?” se întreabă ironic Alina Ţurcanu într-un editorial.
Pe ironie îşi construieşte editorialul la adresa democratului şi Petru Bogatu de la „Ziarul Naţional”. “Există şi voci foarte optimiste care presupun că Plahotniuc, retrăgându-se, îşi propune să modernizeze partidul. Asta-i o supoziţie tare de tot… Numai că pentru asta nu-i nevoie să te dezici de mandat… Este destul să-i dăruieşti formaţiunii politice libertate. Să accepţi competiţia loială. Dezbaterea dezinvoltă. Mai pe scurt, democraţia de partid!”, scrie Bogatu şi continuă: „Vârf la toate pune Plahotniuc care spune că se retrage din Parlament pentru a pleca în teritoriu. Pentru a merge la popor. La ţară. Pe deal… Iată dezlegarea enigmei. A mutării neaşteptate. Oamenii buni n-au ce căuta în vârful piramidei, consideră dl Plahotniuc. Haideţi să selectăm câteva nume de „oameni buni” în politica înaltă. Binyamin Netanyahu, David Cameron, Victor Ponta, José Manuel Durão Barroso şi alţii urmează să demisioneze şi să revină grabnic printre cei mulţi. Totul e clar. Nu-i mai căutaţi nod în papură dlui Plahotniuc. Nu mai umblaţi cu presupusul. Nu mai încercaţi să găsiţi dedesubturi în declaraţiile lui. Prim-vicepreşedintele PD a descoperit eroarea fundamentală a politicii. Un lucru, ce-i drept, mai rămâne încă să ni-l lămurească. Dacă dl Plahotniuc se duce în popor, de ce nu rămâne acolo, de ce insistă să facă şi cale întoarsă?”
Irina Ivaşkina scrie în „Kommersant.md” că „şeful Transnistriei, Evgheni Şevciuk, şi vicepremierul FR Dmitri Rogozin au semnat un protocol comun cu privire la colaborarea în diferite domenii”. Autoarea notează că „autorităţile transnistrene califică acest document drept „un moment important în relaţiile ruso-transnistrene” şi nu ascund că este, de fapt, vorba de un fel de răspuns la năzuinţele eurointegraţioniste ale autorităţilor moldovene”.
Autorul unui articol de opinie din „Panorama”, Serghei Tkaci, afirmă că „tot mai multă lume în Moldova înţelege că acţiunea PLDM şi PDM, programată pentru 3 noiembrie, are numai un singur scop: să compromită şi să umilească populaţia ţării, să prezinte lucrurile în aşa fel încât locuitorii micului stat să apară ca o turmă condusă de „ciobani” şmecheri.