Anunțul a fost făcut pe Telegram de purtătoarea de cuvânt a poliției ruse, Irina Volk, care a spus că este vorba de a doua fază a unui program-pilot de reformă a sistemului care monitorizează intrările de străini în țară.
De la 30 iunie, „străinii, inclusiv reprezentanții persoanelor cu dizabilități sau minorilor, care vor să intre în Rusia, trebuie să depună o cerere online cu cel puțin 72 de ore înainte”, a precizat Volk.
În anunț se precizează că regula se aplică străinilor care nu au nevoie de viză ca să intre în Rusia.
Oficialul rus a mai spus că în situații de urgență (boală și îngrijire medicală, deces în familie etc.) cererile pot fi depuse și cu doar 4 ore înainte de sosirea în F. Rusă.
Cererea online poate fi depusă prin intermediul aplicației mobile RuID, a mai declarat Volk, citată de Interfax. Nu este limpede dacă cererea va implica și vreo plată din partea solicitanților, nici câtă vreme va fi valabilă autorizația, odată obținută.
Rusia este a doua țară care introduce în ultima vreme asemenea proceduri cu impact și asupra moldovenilor.
De la 1 ianuarie 2025 a intrat în vigoare sistemul Autorizației Electronice de Călătorie în Israel (ETA-IL), prin care trebuie să treacă toți cei care merg în acea țară fără să aibă nevoie de viză „clasică”, de la ambasadă.
- Te-ar putea interesa și: Mergi în Israel? Din 1 ianuarie, trebuie să ai completată mai înainte autorizația electronică!
Sistemul israelian ar fi trebuit să intre în funcțiune cu o jumătate de an mai devreme, dar a fost amânat după protestele ferme ale Ucrainei, Moldovei și ale unor companii aeriene internaționale.
Introducerea noii cerințe de către Moscova vine la puțin timp după ce Ministerul de Externe de la Chișinău a emis o avertizare de călătorie în F. Rusă, avertizând moldovenii că pot fi șicanați de autorități, după ce rușii au informat că ar fi arestat „spioni” din R. Moldova.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te