Assen Asenov, șeful rezervelor strategice ale statului bulgar, a spus marți, potrivit Reuters, că actualul stoc de benzină mai ajunge pe 35 de zile, iar cel de motorină - 50 de zile.
Analiștii din domeniul energetic spun că Sofia dispune de mai multe stocuri de țiței și produse petroliere în afara Bulgariei, dar că trebuie să le importe înainte ca rețeaua de conducte a Lukoil să intre sub incidența sancțiunilor.
„50 % din combustibilii gata de utilizare se află în alte țări ale UE, la fel și o parte din țiței, ceea ce înseamnă că guvernul trebuie să activeze aceste contracte cât mai repede posibil”, a declarat Martin Vladimirov, directorul Programului pentru energie și climă al Centrului pentru Studiul Democrației din Sofia.
Bulgaria a luat unele măsuri pentru a-și asigura aprovizionarea de când au fost anunțate sancțiunile, luna trecută. De exemplu, a interzis temporar exportul anumitor combustibili, în principal motorină și combustibil pentru aviație, către statele membre ale UE.
Săptămâna trecută, parlamentul de la Sofia a adoptat modificări legislative care îi permit să preia rafinăria Lukoil de la Burgas și să o vândă unui nou proprietar, pentru a proteja fabrica de sancțiunile SUA.
Săptămâna aceasta, autoritățile bulgare au efectuat inspecții și au implementat măsuri de securitate la rafinărie, în ceea ce autoritățile au descris ca fiind o măsură de protejare a infrastructurii critice.
Lukoil ar putea pierde „cel mai important activ străin”, în Irak
Lukoil a declarat „forță majoră” la giganticul câmp petrolier West Qurna-2 din Irak, au declarat luni patru surse cu cunoștințe în materie, citate de Reuters, după ce sancțiunile occidentale împotriva marelui producător rus de petrol au început să-i afecteze operațiunile.
Statele Unite și Marea Britanie au impus sancțiuni asupra Rosneft și Lukoil, cele mai mari două companii petroliere din Rusia, la 22 octombrie.
De atunci, Irakul a suspendat toate plățile în numerar și în țiței către companie, au declarat trei dintre surse.
Lukoil a trimis marțea trecută o scrisoare ministerului petrolului din Irak în care afirma că există „condiții de forță majoră” care o împiedică să continue operațiunile normale la câmpul West Qurna-2.
Dacă motivele care stau la baza forței majore nu sunt rezolvate în termen de șase luni, Lukoil va opri producția și va ieși complet din proiect, a mai declarat un înalt oficial din industria petrolieră irakiană.
West Qurna-2, unul dintre cele mai mari câmpuri petroliere din lume, este cel mai prețios activ străin al Lukoil. Acesta este situat la 65 de kilometri (40 de mile) nord-vest de portul sudic Basra.
Câmpul reprezintă aproximativ 9% din producția totală de petrol a Irakului. În prezent, produce aproximativ 480.000 de barili pe zi.
Sancțiunile, discutate de Putin cu kazahii
Președintele rus Vladimir Putin și președintele kazah Kassîm-Jomart Tokaev vor discuta despre proiectele din domeniul gazelor naturale și despre consecințele sancțiunilor impuse de SUA companiilor petroliere ruse în cadrul discuțiilor programate pentru marți și miercuri la Moscova, a anunțat Kremlinul.
Întrebat dacă cei doi lideri vor discuta despre impactul sancțiunilor SUA asupra marilor companii petroliere ruse Lukoil și Rosneft, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a răspuns: „Cooperarea noastră comercială și economică cu Kazahstanul este foarte complexă. Ea acoperă practic toate domeniile posibile de cooperare”.
„Prin urmare, toate domeniile de cooperare vor fi discutate în detaliu, fără excepție”, a spus el.
Ambele companii petroliere ruse, care au fost sancționate de administrația Trump luna trecută, pe fondul blocării eforturilor SUA de a media pacea în Ucraina, dețin participații semnificative în Kazahstan, la rândul său un gigant energetic care exportă cea mai mare parte a petrolului său prin Rusia.
Lukoil deține participații în câmpurile Tengiz și Karaceaganak, care sunt exploatate de mari companii occidentale.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te