Linkuri accesibilitate

Fără Putin la Istanbul - liderul rus nu acceptă provocarea lui Zelenski


Vladimir Putin și Volodimir Zelenski (colaj)
Vladimir Putin și Volodimir Zelenski (colaj)

La Istanbul urmează să înceapă astăzi, 15 mai, primele convorbiri de pace directe între Ucraina și Rusia în peste trei ani, dar președintele rus, Vladimir Putin, nu se află pe lista participanților în ciuda provocării pe care i-o lansase președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Zelenski îl provocase pe Putin să se întâlnească față în față la aceste discuții „dacă nu îi este frică”, iar președintele american, Donald Trump, de asemenea, sugerase că ar putea merge și el la Istanbul pentru convorbiri, dacă va fi cazul.

Dar după câteva zile în care a evitat să spună dacă Putin va participa, Kremlinul a anunțat miercuri seara delegația rusă, care va fi condusă de Vladimir Medinski. Consilier al lui Putin și fost ministru al culturii, acesta a fost implicat și în negocierile din 2022, care au avut loc la o lună după cu Rusia a invadat Ucraina pe scară largă.

Chiar Putin a fost cel care a propus săptămâna trecută negocieri directe și „fără condiții prealabile”, care să aibă loc pe 15 mai la Istanbul, dar liderul rus nu a spus niciodată că avea de gând să meargă chiar el.

După anunțul Kremlinului privind componența delegației, un oficial american a declarat că nici Trump, aflat într-un turneu de trei zile în Orientul Mijlociu, nu va mai merge la convorbiri.

Dacă Putin ar fi apărut la Istanbul, acest lucru ar fi fost pentru el „o înfrângere”, crede analistul politic Alexander Friedman.

Întâlnirea cu Zelenski ar fi scos în evidență eșecul unuia dintre principalele obiective urmărite de Putin cu invazia din 2022 - răsturnarea liderului ucrainean și instaurarea unui regim pro-rus.

„Simplul fapt că negociază cu Zelenski e un sem de slăbiciune, mai ales dacă vine sub presiune, la un summit pe care evident nu l-a inițiat el”, a spus analistul postului Current Time.

Cum răspunde Ucraina

Zelenski a spus că absența liderului rus de la ele va fi un semnal clar că nu este cu adevărat interesat de pace.

„Răspunsurile la toate întrebările despre acest război – de ce a început, de ce continuă – se află la Moscova”, a spus Zelenski miercuri, adăugând în legătură cu discuțiile de la Istanbul: „Aștept să văd cine va veni din partea Rusiei. Apoi voi decide ce pași trebuie să facă Ucraina”.

Delegația trimisă de SUA în Turcia îi include pe secretarul de stat Marco Rubio și pe emisarii speciali Steve Witkoff și Keith Kellogg.

Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sibiha, a declarat joi dimineață că s-a întâlnit cu Rubio în Turcia pentru a împărtăși viziunea de pace a lui Zelenski și „pentru a coordona pozițiile în această săptămână critică”.

Rubio participă, în Antalya, și la o reuniune a miniștrilor de externe din NATO pentru a pregăti summitul Alianței, de luna viitoare, la care se va pune în discuție viitorul securității europene, inclusiv o soluție în Ucraina, în timp ce America își îndreaptă tot mai mult atenție spre alte regiuni ale lumii, ca Asia.

Mai multe sancțiuni pentru Rusia?

Trump cere de mult ca Ucraina și Rusia să semneze un armistițiu de 30 de zile pentru a opri cel mai mare război din Europa de la Al Doilea Război Mondial încoace.

Zelenski susține un asemenea armistițiu imediat, care a fost cerut de el și de liderii europeni aliați ca precondiție pentru negocieri directe cu Rusia. Însă Putin a spus că dorește mai întâi începerea unor discuții în care să fie detaliate condițiile unui astfel de armistițiu.

Tot mai nemulțumit de lipsa progreselor, Trump a presat Ucraina să accepte propunerea de discuții fără condiții prealabile, explicând: „Cel puțin vor putea determina dacă un acord este posibil, iar dacă nu, liderii europeni și SUA vor ști cum stau lucrurile și vor putea acționa în consecință”.

Liderii europeni au avertizat cu noi sancțiuni împotriva Rusiei, dacă nu acceptă armistițiul. Trump a spus că ia și el în calcul sancțiuni, dacă va considera că Moscova este cea care blochează procesul de pace. Oficiali americani au vorbit despre posibile sancțiuni financiare, precum și despre sancțiuni secundare aplicate celor care cumpără petrol rusesc.

Ultimele discuții directe dintre negociatori din Ucraina și Rusia au avut loc tot la Istanbul, în martie 2022. Rusia a cerut atunci Ucrainei să accepte neutralitatea permanentă și dezarmarea, însă oficialii de la Kiev au spus că sunt linii roșii peste care nu vor trece.

După Current Time, Reuters, AFP și AP

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG