Cu acești bani, autoritățile planifică, pe de o parte, să facă zeci de reforme în diferite domenii, ca mediul de afaceri, agricultură, digitalizare, educație, eficiență energetică sau combaterea corupției, iar, pe de alta, să modernizeze infrastructura și să crească întreprinderile.
„Ambele componente trebuie să ducă la o economie robustă, la salarii mai mari și, în ultimă instanță, la o calitate mai bună a vieții, așa cum o vedem în Uniunea Europeană”, a spus premierul Dorin Recean, la ședința cabinetului de miniștri.
- Vezi aici mai detaliat ce reforme și-a propus să facă guvernarea: Ce reforme vrea să facă guvernarea de la Chișinău din contul ajutorului de 1,9 miliarde de euro de la UE
Cu această „injecție” financiară, Guvernul speră să crească economia Republicii Moldova cu minimum 5% anual și să pregătească instituțiile să asimileze fonduri de preaderare din următorul buget al Uniunii Europene, pentru anii 2028-2034.
Pachetul oferit de UE prevede un grant de 400 milioane de euro, adică ajutor nerambursabil, și un împrumut de 1,5 miliarde de euro.
Pentru a „combate speculațiile”, ministra Finanțelor, Victoria Belous, a ținut să precizeze că perioada în care urmează să fie întoarsă datoria este foarte mare, de 40 de ani, iar primii 10 vor constitui o perioadă de grație.
Banii din împrumut, alocați în tranșe semestriale, vor fi folosiți pentru proiecte investiționale și suport bugetar (pentru plata pensiilor, indemnizațiilor și compensațiilor), rata dobânzii fiind „foarte avantajoasă”, a mai spus Belous.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te