Linkuri accesibilitate

Israelul a deportat-o pe Greta Thunberg, după ce i-a ocupat ambarcațiunea cu ajutoare pentru Gaza


Un soldat israelian îi oferă un sandwich Gretei Thunberg după ocuparea ambarcațiunii Madleen, cu care sosise din Sicilia. Imaginea a fost difuzată de autoritățile israeliene ca dovadă a bunului tratament de care s-au bucurat activiștii pro-palestinieni.
Un soldat israelian îi oferă un sandwich Gretei Thunberg după ocuparea ambarcațiunii Madleen, cu care sosise din Sicilia. Imaginea a fost difuzată de autoritățile israeliene ca dovadă a bunului tratament de care s-au bucurat activiștii pro-palestinieni.

Activista Greta Thunberg a fost deportată din Israel marți, a declarat Ministerul de Externe de la Ierusalim, la o zi după ce nava spre Gaza pe care se afla suedeza împreună cu alți activiști a fost confiscată de armata israeliană.

Într-o postare pe X, Ministerul israelian de Externe a distribuit o fotografie a lui Thunberg lîntr-un avion, spunând că a părăsit Israelul și se îndrepta spre Franța înainte de a continua spre Suedia.

Adalah, organizație de avocatură din Israel care îi reprezintă pe Thunberg și pe alți activiști, a declarat că Thunberg, alți doi activiști și un jurnalist au fost de acord să fie deportați și să părăsească Israelul. Alți activiști au refuzat deportarea, au fost reținuți, iar cazul lor urmează să fie audiat de autoritățile israeliene.

Thunberg, care are 22 de ani și a devenit celebră mai ales pentru eforturile ei ecologiste, a fost unul dintre cei 12 pasageri de la bordul navei Madleen, o ambarcațiune care transporta ajutoare destinate populației din Gaza devastată de război și amenințată de spectrul foametei.

Palestinienii cară ajutoare umanitare de la Fundația Umanitară din Gaza, susținută de SUA, în Rafah, la 9 iunie.
Palestinienii cară ajutoare umanitare de la Fundația Umanitară din Gaza, susținută de SUA, în Rafah, la 9 iunie.


Forțele navale israeliene au capturat ambarcațiunea luni dimineață, la aproximativ 200 de kilometri de coasta Fâșiei Gaza, în ape internaționale, potrivit Coaliției Flotila Libertății, care a organizat călătoria începută în portul sicilian Catania. Ambarcațiunea, însoțită de marina israeliană, a ajuns în portul israelian Ashdod luni seara, potrivit Ministerului israelian de Externe.

Activiștii au declarat că protestează împotriva războiului în curs și a crizei umanitare din Gaza. Israelul afirmă că astfel ei au încalcat blocada navală impusă în Gaza.

Ministerul israelian de Externe a prezentat călătoria drept un exercițiu de relații publice, afirmând pe rețelele de socializare că „iahtul selfie" al „celebrităților" se îndreaptă „în siguranță” spre țărmurile Israelului.

Deportarea Gretei Thunberg a fost comentată sarcastic și de președintele SUA, Donald Trump, un mare aliat al actualului guvern de dreapta din Israel, care a spus că ea are nevoie de „terapie".

Acțiunea suedezei și a celorlalți activiști a fost aplaudată, în schimb, de cei care se opun operațiunilor militare prelungite israeliene din Gaza, începute imediat după atacul Hamas din 7 octombrie 2023.

„Poți răpi o barcă, dar nu și o mișcare!”. Protest la Atena după ce israelienii au confiscat luni nava Madleen.
„Poți răpi o barcă, dar nu și o mișcare!”. Protest la Atena după ce israelienii au confiscat luni nava Madleen.

Călătoria spre Gaza a navei Madleen nu a fost singura acțiune simbolică de sprijin pentru palestinieni. Luni, de exemplu, un convoi de autobuze a plecat din Tunisia spre teritoriul palestinian ocupat, unde de la începutul războiului au murit peste 54.000 de oameni, potrivit autorităților medicale controlate de mișcarea Hamas, considerată teroristă în Occident.

În afară de Thunberg, persoanele reținute de Israel sunt: Rima Hassan, membră de origine palestiniană a Parlamentului European; Baptiste Andre, Pascal Maurieras, Yanis Mhamdi și Reva Viard din Franța; Thiago Avila din Brazilia; Suayb Ordu din Turcia; Sergio Toribio din Spania; Marco van Rennes din Țările de Jos; Yasemin Acar din Germania; și Omar Faiad, jurnalist la Al Jazeera Mubasher, tot din Franța.

Noi acuzații ONU contra Israelului

O comisie independentă a Organizației Națiunilor Unite a declarat marți că atacurile israeliene asupra școlilor, siturilor religioase și culturale din Gaza reprezintă crime de război și împotriva umanității, urmărind exterminarea palestinienilor.

„Israelul a distrus sistemul educațional din Gaza și a distrus peste jumătate din toate siturile religioase și culturale din Fâșia Gaza", a declarat într-un raport Comisia internațională independentă de anchetă a ONU privind teritoriul palestinian ocupat, citată de AFP.

Urmările unui atac israelian asupra unei școli din Gaza folosită ca refugiu, la 12 mai 2025.
Urmările unui atac israelian asupra unei școli din Gaza folosită ca refugiu, la 12 mai 2025.


Comisia a acuzat forțele israeliene de comiterea de „crime de război”, inclusiv atacuri directe împotriva civililor și ucidere intenționată, în atacurile lor asupra unităților de învățământ care au provocat victime civile.

„Prin uciderea civililor care se adăposteau în școli și lăcașuri de cult, forțele de securitate israeliene au comis o crimă împotriva umanității, anume de exterminare", se arată în raport.

Președinta Comisiei, Navi Pillay, a spus într-o declarație care însoțește raportul: „Vedem din ce în ce mai multe indicii că Israelul desfășoară o campanie concertată de distrugere a vieții palestinienilor din Gaza."

Comisia a fost înființată de ONU pentru a investiga încălcările legislației umanitare și ale drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate de Israel.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG