„Alianța orașelor libere”, încheiată între primarii de la Praga, Budapesta, Bratislava si Varșovia, este primul semnal, la nivel politic european, că, „în interiorul Grupului de la Vişegrad, începe să se formeze o opoziţie aşezată şi care să poată regrupa vocile ostile regimurilor populiste”, scrie Cristian Unteanu pe blogurile Adevărul. Declarația primarului Budapestei poate trece, spune Unteanu, „drept începutul unei proclamaţii politice care să prefigureze apariţia unei mişcări politice trans-naţionale în centrul Europei”.
Gergely Karacsony: „Împărtăşim valori şi priorităţi, oraşele noastre vor rămâne deschise, tolerante, progresiste şi în avangarda schimbărilor”. Edilul Budapestei a vorbit despre „insule de libertate“ pe modelul istoric celebru din Europa occidentală şi centrală, când „oraşele libere“, „oraşele cetate independente“ au constituit baza pe care s-a făurit atât prosperitatea economică, cât şi arhitectura unei democraţii incipiente purtătoare de mari valori umaniste şi culturale”. Cristian Unteanu precizează că reacțiile presei din zona Vișegrad au fost diferite. Presa apropiată guvernului ungar, de pildă, a tratat ideile lui Gergely Karacsony drept „reîntoarcere în Evul Mediu făcută în numele progresului”.
Scriitorul Vitalie Ciobanu povestește pentru ziare.com cum a trăit revoluția din decembrie 1989 din România, la Chișinău fiind. „Toată copilăria și adolescența mea am visat la România - țara părinților mei, născuți înainte de 1940, dar interzisă mie, născut cetățean sovietic. Chiar dacă era în proximitatea noastră, România era o pată albă pe hartă, un fel de Atlantidă disparută în adâncurile Oceanului, despre care se mai povestea doar în cărțile vechi. Nu găseai în ziarele editate la Chișinău nicio informație, oricât de mică, despre România. Citeai în schimb „despre orice alta țară din "lagarul socialist", aflai vești despre Mongolia, China, Coreea de Nord, Laos, Vietnam”.
Vestea că Ceaușescu a fugit și România e liberă a stârnit o euforie fără margini printre tinerii intelectuali între care se mișca Vitalie Ciobanu. Revoluţia Română însemna „o eliberare și pentru noi, basarabenii, o mare șansă care se materializa în timpul vieții noastre, deși nu crezuserăm că va fi posibil. O eliberare care anunţa visul reunirii cu Ţara. Nu s-a întâmplat. Iluziile mi-au fost umbrite prea repede, la o zi-două după răsturnarea lui Ceauşescu. Am înţeles că succesorii dictatorului erau, de fapt, garnitura a doua a PCR”.
În Suplimentul de cultură al Ziarului de Iași, George Onofrei se întreabă dacă chiar a fost „furată” revoluția de la care se împlinesc deja 30 de ani. „Nu sunt sigur, scrie el. La urma urmei, din 1990 încoace am avut alegeri democratice, ne-am ales liberi conducătorii. „Sistemul comunist s-a prăbușit și, în ciuda convingerii că Ion Iliescu a fost etichetat drept ceea ce și era, un comunist mai reformist, regimul instalat sub conducerea lui nu a fost unul comunist. Nu mai avea cum: comunismul devenise deja istorie. Așadar, orice s-ar zice, revoluția a fost reușită, și-a atins scopul fundamental, iar românii și-au redobândit libertatea.” „Revolta izbucnită la Timișoara și propagată apoi în restul orașelor mari a schimbat radical istoria României și viața românilor”. „Am avut treizeci de ani de libertate, ce altceva să mai fi cerut? Am făcut ceea ce ne-am priceput, ceea ce ne-am dorit – la grămadă, care hăis, care cea. Rezultatul e suma șovăitoarei noastre voințe colective. Dacă nu arată bine, nu Revoluția e de vină”.
