Sute de ucraineni au ieșit în centrul Kievului, cerându-i lui Zelenski să respingă legea care va permite guvernului să intervină în dosare de corupție de mare anvergură. Manifestanți s-au adunat în Dnipro și în alte orașe ucrainene pentru a protesta față de legea adoptată, în aceeași zi, în regim de urgență.
Un număr total de 263 de deputați din cei 450 ai Radei Supreme au votat în favoarea proiectului ce limitează independența Biroului Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) și a Procuraturii Specializate Anticorupție (SAPO).
NABU investighează corupția din instituțiile statului, în timp ce SAPO urmărește penal alte forme de corupție. Unele dintre anchetele de mare amploare ale NABU de la începutul activității sale din 2015 au pus în dificultate înalți funcționari.
În discursul său video de noapte, Zelenski a afirmat că infrastructura anticorupție a Ucrainei trebuie eliberată de influența rusă, adăugând că NABU și SAPO își vor continua activitatea.
„Este important, de asemenea, ca procurorul general să fie hotărât să asigure tragerea la răspundere reală a celor care încalcă legea”, a spus el. „De asta are cu adevărat nevoie Ucraina.”
Criticile UE și ale oponenților legii
Uniunea Europeană a calificat decizia Radei Supreme drept „un serios pas înapoi”, în timp ce alți oponenți ai legii și-au exprimat îngrijorarea că aceasta reprezintă o involuție după un deceniu de democratizare.
Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a criticat votul din Rada Supremă.
„Desființarea principalelor garanții care asigură independența NABU reprezintă un serios pas înapoi”, a declarat ea pe X. „Vom continua să colaborăm cu Ucraina pentru a realiza reformele necesare în domeniul statului de drept și pentru a înregistra progrese pe calea sa către UE.”
Legea, propusă de Partidul Servitorul Poporului al lui Zelenski, îl face pe procurorul general să fie șeful de facto al SAPO, lipsindu-l efectiv pe șeful agenției de autoritatea sa.
De asemenea, permite procurorului general să închidă în mod unilateral cazurile în care sunt implicați înalți funcționari și să transfere dosarele investigate de NABU către alte agenții.
„Prin această decizie, Parlamentul nu numai că privează societatea de una din cele mai mari realizări de după Revoluția Demnității – instituțiile independente de combatere a corupției –, dar și subminează încrederea partenerilor internaționali ai Ucrainei”, a declarat Transparency International Ucraina într-o notă publicată după aprobarea legii.
Transparency International a declarat că, dacă Zelenski nu va impune veto asupra legii, el „va împărți responsabilitatea cu Rada Supremă pentru demontarea infrastructurii anticorupție din Ucraina”.
Marea corupție și raidurile SBU
Modificările legislative vin în urma unei campanii de represiune împotriva NABU.
Pe 21 iulie, agenția de securitate internă a Ucrainei, SBU, a arestat doi funcționari ai NABU – unul sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei, celălalt pentru presupuse legături de afaceri cu entități ruse – și a efectuat zeci de percheziții la angajații agenției.
SBU a afirmat că unii funcționari aveau legături cu grupuri politice interzise, inclusiv cu fostul partid al unui parlamentar ucrainean fugar.
NABU a declarat că operațiunea a depășit cu mult preocupările legitime de securitate, extinzându-se la aspecte care nu aveau nicio legătură, cum ar fi încălcări ale regulilor de circulație comise cu ani în urmă. Agenția a avertizat că amploarea represiunii a paralizat efectiv misiunea sa.
Transparency International a calificat raidurile drept un exemplu de „presiune masivă” asupra instituțiilor anticorupție din Ucraina.
Ambasadorii țărilor din G7 la Kiev, care s-au întâlnit cu conducerea NABU la scurt timp după aceea, au emis o declarație în care și-au exprimat „îngrijorarea profundă” și au afirmat că vor aborda problema direct cu liderii guvernamentali.
Ultimele măsuri au reaprins temerile mai largi că problemele profund înrădăcinate ale Ucrainei în materie de corupție nu sunt abordate, eforturile de promovare a responsabilității și transparenței întâmpinând rezistență din partea unor grupuri de interese puternice.
Săptămâna trecută, Vitali Șabunin, unul din cei mai proeminenți activiști ucraineni care luptă împotriva corupției și numărul 2 în cadrul NABU, a fost trimis în judecată pentru că ar fi evitat în mod sistematic serviciul militar, în timp ce primea un salariu de 1.200 de dolari pe lună din partea armatei și ar fi utilizat ilegal un vehicul militar.
Anchetatorii au declarat că Șabunin ar putea primi până la 10 ani de închisoare dacă va fi condamnat pentru acuzațiile aduse.
Susținătorii săi au calificat acuzațiile drept „absurde”, subliniind că acesta era absent din unitatea sa deoarece fusese detașat să lucreze la NABU.
„Cazul este rezultatul fie al „incompetenței totale a funcționarilor”, fie al unui „atac deliberat menit să exercite presiuni asupra lui Vitali Șabunin, care, în timpul serviciului militar, a continuat să critice activitatea organelor statului”, se arată într-o declarație a 59 de organizații neguvernamentale ucrainene publicată la 15 iulie.
Chiar și o deputată din propriul partid al lui Zelenski, Anastasia Radina, a descris cazul ca fiind „o eroare judiciară selectivă”.
Percepția internațională asupra corupției din Ucraina este esențială pentru menținerea încrederii aliaților care au sprijinit Kievul în războiul său împotriva forțelor ruse invadatoare.
Corupția - o problemă persistentă a Ucrainei
Corupția rămâne o amenințare internă persistentă, ilustrată de o serie de scandaluri din ultimii ani care au implicat Ministerul Apărării, procurori-șefi și oameni de afaceri bogați.
Victoria zdrobitoare a lui Zelenski în alegerile din 2019 a fost considerată de mulți ca un nou impuls pentru a încerca să scoată societatea din vechile obiceiuri – corupția și mita, mare sau mică – și să o îndrepte spre transparență și responsabilitate.
Războiul Rusiei a îngreunat acest demers.
În timpul invaziei, responsabili cu planificarea apărării au fost criticați aspru pentru mai multe scandaluri de achiziții publice care au șocat opinia publică.
Transparency International, a cărei evaluare a percepției corupției este urmărită cu atenție în întreaga lume, a declarat că Ucraina a înregistrat progrese semnificative în ultimii ani datorită „reformelor menite să asigure integrarea europeană și îndeplinirea obligațiilor internaționale”.
Cu toate acestea, țara a înregistrat un regres anul trecut, potrivit organizației, deoarece reformele au fost „implementate doar formal” sau implementarea a fost „blocată în mod deliberat”.
În ansamblu, Ucraina s-a clasat pe locul 105 din 180 de țări incluse în Indicele de Percepție a Corupției 2024 al organizației, înaintea Rusiei și Belarusului, dar în urma Moldovei, Ungariei și României. Statele Unite s-au clasat pe locul 28.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te