Vorbind în toiul nopții la Moscova, pe 11 mai, Putin a propus reluarea discuțiilor de pace desfășurate între Rusia și Ucraina în aprilie 2022 – la câteva săptămâni după invazia pe scară largă începută de Rusia pe 24 februarie.
„Suntem hotărâți să purtăm negocieri serioase. Scopul lor este să eliminăm cauzele profunde ale conflictului... și să stabilim o pace de durată, cu perspectivă istorică”, a declarat Putin, reluând retorica prin care a justificat în trecut opoziția față de aderarea Ucrainei la NATO și insistența ca aceasta să rămână neutră.
Putin a anunțat că va discuta în curând cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru a cere sprijinul acestuia în facilitarea negocierilor la Istanbul. „Nu excludem ca, în cadrul acestor discuții, să putem conveni asupra unui nou armistițiu”, a adăugat el.
La scurt timp după declarațiile lui Putin, autoritățile de la Kiev au anunțat un nou atac aerian asupra capitalei ucrainene. „Apărarea antiaeriană intervine în capitală. Rămâneți în adăposturi!”, a scris primarul Vitali Kliciko pe Telegram.
Putin și-a început declarațiile la ora 1:38 dimineața, la Kremlin, evocând ceremoniile Zilei Victoriei de la Moscova, care marchează sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, după care a vorbit despre războiul din Ucraina.
Ucraina, SUA și liderii europeni nu au oferit imediat reacții la propunerea lui Putin.
Cu câteva ore înainte, la Kiev, liderii Germaniei, Franței, Poloniei și Marii Britanii s-au întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski și au cerut un armistițiu necondiționat de 30 de zile, avertizând Rusia cu „sancțiuni masive” dacă va refuza.
Ei au convenit ca armistițiul să înceapă pe 12 mai. Putin nu a menționat direct acest apel în declarațiile sale nocturne.
După întâlnirea de la Kiev din 10 mai, președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, premierii britanic Keir Starmer și polonez Donald Tusk, alături de Zelenski, au vorbit la telefon și cu președintele american Donald Trump.
„Toți, împreună cu SUA, îl chemăm pe Putin să demonstreze că vrea pace. Fără scuze, fără amânări”, a spus premierul britanic Keir Starmer. „Dacă întoarce spatele păcii, vom reacționa. Alături de Trump și ceilalți parteneri, vom înăspri sancțiunile și vom crește ajutorul militar pentru Ucraina.”
Potrivit The New York Times, un oficial american de rang înalt a declarat sub anonimat că Trump susține propunerea europenilor de noi sancțiuni în cazul în care o încetare a focului nu va fi instituită până la 12 mai.
În declarațiile Kremlinului, Putin a acuzat din nou Ucraina că ar fi încălcat armistițiile anterioare, inclusiv cel propus de Rusia între 8–10 mai, în contextul Zilei Victoriei. Cu toate acestea, Rusia a continuat atacurile în acele zile. Kievul a spus că va respecta un armistițiu doar dacă și Rusia o va face și a cerut o încetare a focului de cel puțin 30 de zile.
- Te-ar putea interesa și: Vladimir Putin a sărbătorit 9 mai, spunând că întreaga sa țară sprijină ceea ce face el în Ucraina
Donald Trump a promis în campania sa că va pune capăt rapid războiului. Într-un interviu pentru NBC News difuzat pe 4 mai, el a spus că încă speră într-un acord de pace, sugerând totodată că răbdarea sa atât cu Ucraina, cât și cu Rusia este limitată.
„Va veni un moment când voi spune: ‘OK, continuați. Fiți proști și mai luptați’”, a declarat Trump.
Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat, la începutul lunii mai, că dacă nu va exista un progres real în curând, Trump va trebui să decidă cât timp mai merită investit în negocieri.
Mulți analiști cred că Putin nu dorește un armistițiu rapid, fiind convins că timpul lucrează în favoarea sa și că este mai eficient să tergiverseze negocierile decât să le respingă direct, pentru a nu-l supăra pe Trump.
În aceeași intervenție, Putin a mai făcut referire la negocierile din Istanbul de la sfârșitul lunii martie 2022, abandonate de Kiev după ce Moscova a prezentat un ultimatum considerat inacceptabil. Rusia continuă să dea vina pe Ucraina pentru eșecul acelor discuții.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te