Cum se regrupează opoziția și ce aliați și-ar putea găsi puterea la parlamentare 

Analistul Igor Boțan, director executiv ADEPT și experta Watchdog, Rodica Pîrgari (dreapta), în studioul Europei Libere, în timpul discuției cu autoarea podcastului „Pe Agendă”, Cristina Popușoi

Într-o nouă ediție a podcastului „Pe Agendă”, analizăm împreună cu doi experți – Igor Boțan și Rodica Pîrgari – cum se configurează forțele politice înainte de alegerile din 28 septembrie și ce coaliții ar putea fi create în noul Parlament.   

Analistul politic Igor Boțan observă că „lucrurile încă nu au fost aranjate” în viitorul bloc electoral de stânga, anunțat de partidele pro-ruse conduse de foștii președinți Igor Dodon și Vladimir Voronin, ex-premierul Vasile Tarlev și ex-bașcana Irina Vlah.

„Din start, Voronin a spus că în cadrul blocului există un partid [al socialiștilor] care se consideră mai important ca toate celelalte și acest lucru îngreunează procesul de negocieri”, explică Boțan.

Disensiuni între vechii și actualii colegi?

La conferința de presă în care cei patru lideri politici au anunțat intenția de a merge la alegeri în bloc, liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a vorbit despre integrarea europeană, în contrast cu liderul socialist, Igor Dodon, care a spus că blocul va opta pentru restabilirea relațiilor cu Rusia.

„Să nu credeți pe nimeni că noi suntem împotrivă să mergem pe dimensiunea europeană”, a spus Voronin, precizând însă că „interesul național” ar trebui pus pe primul loc.

Igor Boțan, director executiv al ADEPT, o organizație care urmărește procesele electorale în R. Moldova, amintește că tocmai Voronin a fost cel care i-a lansat și promovat în politică pe ceilalți trei lideri de partide din viitorul bloc electoral.

„Anunțul [de lansare] a fost făcut sub presiunea din afară (...) și acest anunț s-a făcut în grabă, pentru că Voronin, așa cum spuneam, a făcut corp aparte și și-a demonstrat disidența față de ceilalți colegi”, crede Boțan.

El este sigur că, dacă va veni „semnalul de Moscova”, alegătorii blocului „Victorie”, afiliat lui Ilan Șor, care nu a fost înregistrat în cursa electorală, vor migra spre alianța lui Dodon, Voronin, Vlah și Tarlev. De altfel, trei dintre ei au fost recent la Moscova, unde s-au întâlnit inclusiv cu vicepremierul rus.

„Cartea europeană” a „Alternativei”

Un alt bloc din opoziție – „Alternativa” (format de primarul Ion Ceban, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, ex-consilierul prezidențial Mark Tkaciuk și ex-premierul Ion Chicu) – ar putea fi afectat de interdicțiade intrare în România și în spațiul Schengen pe numele lui Ceban.

„Interdicția îi ia din mână această carte [de pro-european] cu care el juca foarte des”, spune o altă invitată a podcastului „Pe Agendă”, experta în spațiul informativ Rodica Pîrgari, de la comunitatea WatchDog.

Ceban spune că nu va renunța la funcția de primar al capitalei, iar analistul Igor Boțan crede că el va candida pe listele „Alternativei” pentru a-i oferi capital politic, iar apoi se va întoarce la primărie.

O coaliție de guvernare după 28 septembrie?

„Există încă multe necunoscute pentru alegerile parlamentare”, afirmă Rodica Pîrgari, ceea ce complică pronosticurile despre cum ar putea arăta următorul legislativ.

„Ce este clar este că PAS și acest bloc al lui Dodon și al celorlalți foști colegi de-ai săi vor fi în Parlament. Și cred că [Renato] Usatîi are șanse foarte mari să ajungă cu partidul său în Parlament. Deja rămâne de văzut dacă «Alternativa» trece pragul celor 7%”, estimează experta de la WatchDog.

Igor Boțan crede că în viitorul Parlament va fi nevoie de o coaliție pentru a crea majoritatea, pe care Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va trebui să o inițieze dacă vrea să rămână la putere. El nu exclude că PAS va încerca să negocieze cu „Partidul Nostru” al lui Renato Usatîi, pentru care are o „atitudine circumspectă”, dar „deosebită”.

„Înțelegerea mea este că PAS este încrezător că poate obține majoritatea absolută, dar acest lucru nimeni nu îl poate garanta. Probabil, cei din PAS înțeleg acest lucru și se gândesc că ar avea nevoie de un eventual partener”, explică Boțan.

Pe de altă parte, Renato Usatîi a exclus în câteva rânduri o alianță politică atât cu PAS, cât și cu blocul anunțat de comuniști, socialiști, Vlah și Tarlev.

„Pe Agendă, cu Cristina Popușoi” este un produs al Europei Libere, în care invitați de prestigiu sunt intervievați săptămânal în studioul nostru din Chișinău. Cu un episod nou publicat în fiecare miercuri, aduce 30 de minute de întrebări și răspunsuri la ordinea zilei pentru orice spectator din R. Moldova. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Europa Liberă Moldovași pe site-ul moldova.europalibera.org.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te