Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a subliniat înaintea reuniunii că Kievul rămâne dependent de ajutorul militar, întrucât Rusia continuă să atace Ucraina, și a solicitat membrilor NATO să se angajeze să acorde mai mult sprijin.
El a declarat că se așteaptă ca în zilele următoare să fie anunțate mai multe contribuții la inițiativa de finanțare a Listei priorităților Ucrainei (PURL).
Acest program de finanțare prevede vânzarea de muniție și arme fabricate în Statele Unite către aliații europeni și Canada, care le vor pune apoi la dispoziția Ucrainei.
Reuniunea de miercuri este oarecum „eclipsată” de eforturile de pace în curs conduse de SUA pentru Ucraina și de absența secretarului de stat american Marco Rubio.
Este foarte neobișnuit ca un secretar de stat american să nu participe personal la o reuniune oficială a miniștrilor de externe ai NATO, notează AFP. Rubio va fi reprezentat de adjunctul său, Christopher Landau.
În ajun, Mark Rutte a spus că „înțelege pe deplin” absența lui Rubio, care, a spus el, „muncește enorm de mult”.
Rusia și SUA nu au ajuns la vreun compromis privind Ucraina
Rusia și SUA nu au ajuns la un compromis privind un posibil acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, după o întâlnire de cinci ore la Kremlin între președintele Vladimir Putin și emisarii de rang înalt ai lui Donald Trump, a declarat miercuri Kremlinul.
Trump s-a plâns în repetate rânduri că încheierea celui mai sângeros conflict din Europa de după al Doilea Război Mondial a fost unul dintre obiectivele de politică externă greu de atins ale președinției sale.
Președintele SUA i-a certat uneori atât pe Putin, cât și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, din această cauză.
Discuțiile de la Moscova între Putin și trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, și ginerele său Jared Kushner au durat până după miezul nopții. După aceea, principalul consilier de politică externă al lui Putin, Yuri Ușakov, a declarat: „Nu s-a ajuns încă la un compromis.”
„Mai sunt încă multe de făcut”, a mai declarat Ușakov reporterilor la o conferință de presă la Kremlin.
Putin a reacționat negativ la unele propuneri ale SUA, a explicat Ușakov.
El a adăugat că, deși discuțiile au fost constructive și există oportunități „enorme” pentru cooperarea economică între SUA și Rusia, în prezent nu este planificată o întâlnire între Putin și Trump.
Vladimir Putin i-a primit la Moscova pe emisarul special SUA Steve Witkoff (în mijloc, în stânga) și pe ginerele lui Trump, Jared Kushner.
O serie de 28 de propuneri preliminare de pace ale SUA au fost divulgate în noiembrie, alarmând oficialii ucraineni și europeni, care au afirmat că acestea cedau principalelor cereri ale Moscovei.
Mai multe puteri europene au venit apoi cu o contrapropunere, iar la negocierile de la Geneva, SUA și Ucraina au declarat că au creat un „cadru de pace actualizat și revizuit” pentru a pune capăt războiului.
Zelenski, vorbind miercuri la Dublin, a declarat că totul va depinde de discuțiile de la Moscova, dar că se teme că SUA și-ar putea pierde interesul pentru procesul de pace.
„Nu vor exista soluții ușoare... Este important ca totul să fie corect și deschis, astfel încât să nu existe jocuri pe la spatele Ucrainei”, a mai spus el.
Scris cu informații de la Reuters și AFP.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te