„Așteptăm cu nerăbdare următorii pași în procesul de aderare a Moldovei, deschiderea grupurilor de capitole de negocieri, începând cu grupul fundamental, cât mai curând posibil, odată ce condițiile vor fi îndeplinite”, stă scris în proiectul de declarație văzut de Europa Liberă.
Cuvântul care începe cu „d”
Oficialii UE au repetat mereu anul acesta că atât Moldova, cât și Ucraina sunt pregătite și merită să demareze efectiv negocierile de aderare, începând cu capitolele referitoare la „valori fundamentale”.
Un lider de țără din UE, președintele român Nicușor Dan, a spus chiar că în cazul Moldovei aceste negocieri vor începe tocmai la 4 iulie, când are loc summitul, dar apoi și-a retras afirmația, numind-o „o eroare”.
Un asemenea eveniment ar fi marcat, de fapt, decuplarea Ucrainei de Moldova în procesul aderării, o temă de discuții intense, mai ales neoficiale, în ultimele săptămâni.
Cele două țări și-au început împreună drumul spre aderarea la UE, impulsul inițial fiind dorința vesticilor de a ajuta și încuraja Ucraina invadată pe scară largă de ruși.
Premierul ungur Viktor Orban cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Bruxelles, în iunie 2024. De atunci, inclusiv grație Ungariei, în parcursul european al Ucrainei nu prea s-a întâmplat mare lucru.
De atunci, fiecare pas al Ucrainei pe traseul spre Europa s-a făcut sub amenințarea blocajului Ungariei, țara cea mai apropiată de Rusia din UE și NATO. Când a fost nevoit printr-un șiretlic să accepte „lumina verde” UE pentru eventuala începere a negocierilor cu Ucraina, premierul ungur Viktor Orban le-a spus suporterilor săi de acasă că va mai avea „70 de ocazii” să blocheze parcursul european al Ucrainei.
Acum blocajul unguresc funcționează din nou, Orban împiedicând începerea efectivă a negocierilor cu Ucraina.
Oficialii europeni, moldoveni și ucraineni evită să vorbească despre decuplare. Bruxelles-ul spune ori de câte ori este întrebat că o asemenea decizie nici nu este de competența Comisiei Europene, ci a statelor membre, iar ciorna summitului UE de la Chișinău nu conține vreo trimitere cât de mică la asemenea scenariu.
Realizarea cea mare a summitului este summitul
În proiectul de declarație a summitului UE-Moldova de la Chișinău există un singur element nou față de alte declarații similare din ultimele luni și ani: este menționată noua instituție, sau noul forum de discuții, adică însuși summitul.
„Summitul de astăzi marchează un jalon important în adâncirea relațiilor dintre Moldova și UE și reafirmă angajamentul nostru comun pentru pace, securitate, stabilitate și prosperitate pe tot cuprinsul Europei. El reflectă de asemenea cât de departe a ajuns parteneriatul nostru și ce beneficii tangibile le aduce cetățenilor noștri”, se spune în document.
În general, UE ține summituri fie cu parteneri externi importanți, fie cu țări candidate mari - cum era deja cazul Ucrainei, dar nu și al Moldovei.
- Citește și: La summitul UE, Ungaria „îngroapă” din nou aderarea Ucrainei, iar România suflă în pânzele R. Moldova
Venit înaintea vacanței de vară, summitul de la Chișinău mai are o semnificație deosebită: el este ultimul eveniment programat legat de relațiile UE-Moldova înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie, la care formațiunea PAS, fondată de președinta Maia Sandu, va căuta să-și apere mandatul în fața unor forțe favorabile unei deschideri mai mari față de Rusia.
Captură video dintr-un material de promovare a summitului UE-Moldova, realizat de UE.
Următorul summit UE cu toți liderii de țări, cel de toamnă, va avea loc abia la o lună după alegerile moldovene, când peisajul politic de la Chișinău ar putea arăta altfel.
Declarația summitului UE-Moldova din 4 iulie menționează pe larg grija Bruxellesului pentru deznodământul alegerilor și pentru felul cum se vor ține ele. Textul atrage atenția că Rusia și-a intensificat efortul de influența procesul electoral în Moldova și chiar sugerează unde ar trebui să se uite mai ales autoritățile de la Chișinău înaintea votului: anume la „transparența, responsabilitatea și integritatea procesului electoral”.
Declarația nu se poate însă sintetiza în mesajul „Voi, moldovenii, sunteți super, dar condițiile externe sunt vitrege”, cuprinzând și chemări la accelerarea reformelor, mai ales cele legate de combaterea corupției, și reamintind că aderarea se face în baza meritelor candidaților.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te