Trump: Statele Unite au bombardat Iranul

O fotografie difuzată de Casa Albă, înfățișându-l pe Donald Trump în Situation Room (Sale de Criză) în timpul bombardamentului american asupra siturilor nucleare iraniene, 21 iunie 2025

Președintele Donald Trump a declarat că armata americană a lovit trei instalații nucleare iraniene, Statele Unite intrând în conflictul dintre Israel și Iran, pe fundalul temerilor legate de un război mai amplu în Orientul Mijlociu.

Trump a anunțat „succesul militar spectaculos” la 21 iunie, spunând că bombardierele americane au lovit siturile nucleare de la Fordow, Natanz și Esfahan într-un efort comun cu Israelul de a distruge programul nuclear iranian, după ce diplomația nu a reușit să convingă Teheranul să revină la masa negocierilor.

„Toată lumea a auzit aceste denumiri timp de ani de zile, în timp ce ei construiau această întreprindere oribil de distructivă”, a declarat Trump, într-un discurs adresat națiunii, pe care l-a ținut de la Casa Albă.

Your browser doesn’t support HTML5

Președintele american Donald Trump, anunțând lovituri „foarte reușite” ale SUA asupra Iranului

„Va fi pace sau va fi tragedie”

„Obiectivul nostru a fost distrugerea capacității de îmbogățire nucleară a Iranului și stoparea amenințării nucleare reprezentate de statul numărul unu din lume care sponsorizează terorismul”.

Trump, care în urmă cu doar două zile a declarat că va decide „în termen de două săptămâni” dacă se va alătura Israelului în efortul său de a distruge siturile nucleare iraniene, a susținut că loviturile „au distrus complet și total” principalele instalații de îmbogățire nucleară ale Iranului.

„Iranul, bătăușul din Orientul Mijlociu, trebuie acum să facă pace. Dacă nu o va face, atacurile viitoare vor fi mult mai mari și mult mai ușoare”, a declarat Trump, în timp ce vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth se aflau chiar în spatele său.

Viitorul Iranului va fi „fie pace, fie tragedie”, a spus președintele, menționând că rămân încă multe ținte care pot fi lovite.

Iranul amenință cu urmări de lungă durată

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, a numit atacurile „scandaloase” și a avertizat că acestea „vor avea consecințe veșnice” într-o postare pe X.

„Fiecare membru al ONU trebuie să fie alarmat de acest comportament extrem de periculos, anarhic și criminal”, a spus el, adăugând că Iranul „își rezervă toate opțiunile pentru a-și apăra suveranitatea, interesele și poporul”.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat „grav alarmat” de această escaladare.

„Există un risc tot mai mare ca acest conflict să scape rapid de sub control - cu consecințe catastrofale pentru civili, regiune și lume”, a declarat Guterres.

Minimalizând atacurile, televiziunea de stat iraniană a declarat că materialele nucleare fuseseră îndepărtate din cele trei situri înainte ca acestea să fie lovite.

Mehdi Mohammadi, un consilier principal al președintelui parlamentului iranian, a declarat că Iranul a anticipat atacurile asupra Fordow de mai multe nopți.

„Site-ul a fost evacuat pentru o lungă perioadă de timp și nu a suferit daune ireversibile în atac. Două lucruri sunt sigure: în primul rând, cunoștințele nu sunt bombardate, iar în al doilea rând, jucătorul va pierde de data aceasta", a declarat Mohammadi pe X.

Imagine din satelit Maxar Technologies arată un șir de camioane la intrarea în instalația nucleară iraniană de la Fordow, pe 19 iunie, 2025

Israelul felicită SUA

Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a felicitat pe Trump pentru loviturile „îndrăznețe” ale SUA, numind atacul un moment istoric care ar putea duce la pace în Orientul Mijlociu.

„Felicitări, dle președinte Trump. Decizia dvs. îndrăzneață de a viza instalațiile nucleare ale Iranului cu puterea impresionantă și dreaptă a Statelor Unite va schimba istoria”, a declarat Netanyahu într-un discurs video.

„Președintele Trump și cu mine spunem adesea: pace prin putere. Mai întâi vine puterea, apoi vine pacea”, a declarat Netanyahu.

Senatorul american Lindsey Graham, un republican din Carolina de Sud, a salutat, de asemenea, atacurile.

„Aceasta a fost decizia corectă. Regimul o merită. Bravo, președinte Trump”, a postat Graham pe X.

Decizia de a ataca Iranul ar putea fi periculoasă din punct de vedere politic pentru Trump, care a câștigat Casa Albă anul trecut pe promisiunea de a ține America departe de conflictele externe. Unii membri ai coaliției sale „Make American Great Again” l-au îndemnat pe Trump să nu implice în mod direct armata americană în atacurile asupra Iranului.

Urmările unui atac iranian cu rachetă la Haifa, în Israel. Loviturile din 22 iunie au venit după atacurile anunțate de SUA asupra siturilor nucleare iraniene

„Fordow nu mai există”

Rapoartele din 21 iunie anunțau că bombardierele stealth americane B-2, capabile să transporte așa-numitele bombe de distrugere a buncărelor de 13 500 de kilograme, se îndreptau în afara Statelor Unite și traversau Oceanul Pacific.

Oficialii americani și israelieni declaraseră anterior că Statele Unite erau singura țară care avea capacitatea de a efectua un atac asupra siturilor nucleare iraniene îngropate adânc în pământ.

După efectuarea atacului, Trump a afirmat într-o postare pe rețelele de socializare că „Fordow a dispărut”.

Un purtător de cuvânt al provinciei iraniene Qom a declarat că o parte a instalației Fordow a fost atacată de „lovituri aeriene inamice”.

Organizația iraniană pentru energie atomică a confirmat că siturile nucleare ale țării de la Fordow, Natanz și Isfahan au fost atacate „de inamici”.

Aceasta a declarat că atacurile au fost „barbare” și încalcă dreptul internațional, adăugând că nu va permite ca „industria sa națională” să fie oprită.

Autoritatea de reglementare în domeniul nuclear din Iran a declarat că nu există niciun pericol pentru locuitorii din jurul instalațiilor nucleare vizate, iar autoritatea de reglementare din Arabia Saudită a declarat că nu au fost detectate urme radioactive în regat sau în statele arabe din Golf ca urmare a atacurilor.

Israelul și Iranul au schimbat val după val de lovituri devastatoare de când Israelul a lansat o campanie aeriană pe 13 iunie, afirmând că Teheranul este pe punctul de a dezvolta o armă nucleară. Iranul neagă că programul său nuclear urmărește obținerea unei bombe atomice.

Rachete și păsări pe cerul Cisiordaniei, unde apărarea antiaeriană israeliană interceptează lovituri iraniene, 22 iunie 2025

De ce tocmai acum?

Brett McGurk, un fost membru al Consiliului Național de Securitate al SUA, a declarat că utilizarea bombei de distrugere a buncărelor este „o premieră în istoria militară”, subliniind că este o armă „concepută pentru o țintă precum Fordow”.

El a subliniat într-un comentariu pentru CNN că misiunea a vizat lovirea celor trei situri nucleare și nu schimbarea regimului de la Teheran.

„Mesajul transmis regiunii și Teheranului este că este vorba despre instalațiile nucleare. Acesta nu este un set de misiuni extins. Și se poate opri aici”, a spus el.

Richard Haass, fost diplomat american de rang înalt a declarat că va fi interesant de aflat de ce Trump a ales să lanseze atacul tocmai acum.

„Și-a pierdut încrederea în diplomație? Era îngrijorat că Iranul mută active nucleare? Sau pauza de două săptămâni a fost tot timpul o tactică? Sper că acesta din urmă nu este cazul, deoarece discreditează diplomația americană în ansamblu în viitor”, a scris Haass pe X.

Președintele iranian Masoud Pezeshkian a afriamt anterior, la 21 iunie, că Iranul nu își va opri programul nuclear „sub nicio formă”, iar Araqchi a avertizat că implicarea militară a SUA în acest program „ar fi foarte, foarte periculoasă pentru toată lumea”.

Araqchi, vorbind în marja unei reuniuni a Organizației de Cooperare Islamică din Turcia, a declarat că Iranul este deschis la continuarea dialogului, dar a subliniat că Iranul nu are niciun interes să negocieze cu SUA în timp ce Israelul continuă să atace.

Într-o convorbire telefonică cu președintele francez Emmanuel Macron, Pezeshkian a declarat că Iranul este „gata să discute și să coopereze pentru a construi încrederea în domeniul activităților nucleare pașnice”.

„Cu toate acestea, nu suntem de acord să reducem activitățile nucleare la zero în niciun caz”, a adăugat el, potrivit agenției de presă oficiale iraniene IRNA.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te