Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat pe 17 noiembrie cele trei opțiuni aflate la dispoziția UE pentru a asigura finanțarea Ucrainei pentru 2026 și 2027.
Într-o scrisoare adresată celor 27 de state membre ale UE, văzută de Europa Liberă (RFE/RL), opțiunile includ împrumuturi individuale din partea statelor membre ale UE, strângerea de fonduri pe piață de către UE și „împrumuturile de reparații” deja discutate, în cadrul cărora Bruxelles-ul ar utiliza 176 de miliarde de euro din activele înghețate ale statului rus pentru un împrumut către Ucraina.
O combinație a celor trei metode este, de asemenea, posibilă, potrivit documentului, care afirmă că „în mod evident, nu există opțiuni ușoare”, deoarece „Europa nu își poate permite paralizia, fie prin ezitare, fie prin căutarea unor soluții perfecte sau simple care nu există”.
Liderii UE vor decide probabil asupra unei soluții atunci când se vor reuni la Bruxelles pe 18 decembrie. Ei nu au reușit să ajungă la un acord privind împrumutul pentru reparații când au discutat problema în octombrie, deoarece Belgia, unde se află majoritatea activelor suverane rusești, a ridicat probleme juridice și politice.
Conform estimărilor Comisiei Europene, fondurile noi trebuie să fie disponibile la începutul celui de-al doilea trimestru al anului viitor. În contextul reducerii sprijinului militar și financiar din partea Statelor Unite, UE s-a angajat să intervină și să umple acest vid.
Von der Leyen îl primește pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la un summit UE, la Bruxelles, pe 23 octombrie 2025.
Von der Leyen spune în scrisoare că „fără un sprijin susținut și sporit în 2026 și după această dată, Ucraina riscă să ajungă într-un impas economic grav, ceea ce îi va submina capacitatea de a se apăra și de a menține funcțiile esențiale ale statului”.
Documentul estimează că Ucraina va avea nevoie de 71,7 miliarde de euro anul viitor, din care 51,6 miliarde sub formă de asistență militară și 20,1 miliarde sub formă de asistență macrofinanciară, cum ar fi sprijinul bugetar.
Pentru 2027, sprijinul militar este estimat la 31,8 miliarde de euro, în timp ce 32,2 miliarde de euro ar fi alocate asistenței macrofinanciare, în ipoteza că războiul se va încheia anul viitor.
Prima opțiune ar presupune ca statele membre ale UE să furnizeze contribuții bilaterale voluntare, cum ar fi subvenții către Uniune, pe baza venitului național brut (GNI), iar Comisia Europeană să transfere apoi aceste contribuții către Kiev sub formă de ajutor financiar nerambursabil.
Documentul menționează că, deși acest lucru nu ar crea noi datorii comune, așa cum ar face împrumutul pentru reparații, ar avea un impact asupra bugetelor naționale ale statelor membre, mai ales într-un moment în care multe țări se confruntă cu o creștere economică redusă sau inexistentă și cu populații din ce în ce mai reticente să sprijine financiar Ucraina din propriile buzunare.
Faptul că este vorba de un program voluntar face, de asemenea, dificilă strângerea rapidă a tuturor fondurilor necesare.
Alternativ, documentul sugerează, de asemenea, că UE poate utiliza Mecanismul European de Stabilitate (ESM), un instrument creat în timpul crizei zonei euro pentru a oferi asistență financiară țărilor membre care se confruntă cu dificultăți.
Totuși, asta ar necesita o modificare a tratatului ESM ca să se extindă la Ucraina, ar crea obligații legale și costuri cu dobânzile pentru țările din zona euro și ar trebui să se găsească o modalitate prin care țările UE care nu sunt în zona euro (Suedia, Polonia sau România, de exemplu) să poată contribui.
Ratingul excelent al UE, în folosul Ucrainei
A doua opțiune este ca UE să acorde Ucrainei un împrumut pe care să îl contracteze pe piețele financiare, folosindu-se de ratingul triplu A al blocului. Aceasta înseamnă că Bruxelles ar cere Ucrainei să ramburseze împrumutul, dar, la fel ca în cazul împrumutului pentru reparații, acest lucru s-ar întâmpla numai după ce Kievul ar primi despăgubiri de la Rusia pentru daunele cauzate de război.
Textul menționează că un astfel de împrumut ar impune statelor membre ale UE „să furnizeze garanții obligatorii din punct de vedere juridic, necondiționate, irevocabile și la cerere, distribuite între statele membre în conformitate cu algoritmul GNI, pentru a acoperi situația în care împrumutul trebuie rambursat investitorilor în cazul în care Ucraina nu efectuează rambursarea”.
Statele membre ar trebui, de asemenea, să plătească dobânzi, iar având în vedere că schema este voluntară, statele participante ar fi supuse unei sarcini mai mari în cazul în care una sau mai multe țări ar decide să se retragă.
O alternativă ar fi ca împrumuturile UE să fie garantate de bugetul comun al UE. Însă normele actuale ale UE nu permit utilizarea bugetului în acest mod pentru țările care nu sunt membre ale UE. Iar modificarea normelor necesită unanimitate, ceea ce va fi dificil de realizat, având în vedere reticența Ungariei și Slovaciei de a continua să cheltuiască bani pentru Kiev.
Buturuga belgiană
Astfel, Bruxelles rămâne cu împrumutul pentru reparații, pe care majoritatea statelor membre ale UE îl consideră cea mai echitabilă opțiune, deoarece nu necesită împrumuturi ale UE de pe piețe și nici contribuții naționale directe. Dar această opțiune nu este lipsită de pericole, așa cum a subliniat Belgia.
Deși activele rusești nu vor fi confiscate în mod direct, acestea vor fi înlocuite cu obligațiuni emise de Comisia Europeană și garantate de statele membre ale UE. Acest lucru ar însemna „un contract de datorie obligatoriu, personalizat, cu depozitari centrali de valori mobiliare”, precum Euroclear, cu sediul în Belgia, în cadrul căruia statele membre ale UE oferă „garanții obligatorii din punct de vedere juridic, necondiționate, irevocabile și la cerere către uniune, pe baza GNI”.
Belgia se teme că va trebui să ramburseze singură banii dacă Rusia va intenta un proces și-l va câștiga. Prin urmare, Comisia Europeană dorește nu numai să se asigure că acest angajament este perfect legal, ci și să garanteze că răspunderea juridică este împărțită între statele membre și nu revine doar Belgiei.
Totuși, aceasta nu este singura preocupare. Documentul subliniază, de asemenea, pericolul că alte țări terțe ar putea reconsidera investițiile în zona euro, deoarece nu o consideră sigură.
„Deoarece această opțiune ar fi o soluție inovatoare din punct de vedere financiar și juridic, nu se poate exclude posibilitatea apariției unor efecte secundare, inclusiv pentru piețele financiare”, se arată în document.
„Deși concepția acestei opțiuni va asigura respectarea deplină a dreptului internațional în toate scenariile, există riscul unor astfel de efecte secundare dacă împrumutul pentru reparații este perceput în mod eronat de către alții ca o confiscare.”
Procurorii financiari italieni contemplând un iaht rusesc confiscat la Sanremo la câteva zile după invazia rusă pe scară largă din Ucraina.
Deși nu se oferă nicio soluție pentru atenuarea acestei situații, documentul subliniază că alți parteneri internaționali, precum Marea Britanie, Japonia sau Statele Unite, ar putea urma acest exemplu pentru a reduce percepția că activele suverane rusești sunt pur și simplu însușite.
O altă problemă pe care Comisia Europeană nu a abordat-o este faptul că sancțiunile care blochează activele rusești trebuie reînnoite prin unanimitate de două ori pe an.
Deși acest lucru se întâmplă de când au fost impuse măsurile restrictive, în urmă cu peste trei ani, nu există nicio garanție că această unanimitate va dura, mai ales că unele capitale ale UE au pus la îndoială utilitatea sancțiunilor, iar Ungaria s-a jucat anterior cu ideea de a nu da undă verde unei prelungiri.
În acest scenariu, Rusia ar putea recupera activele, lăsând statele membre ale UE să suporte costurile.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te