Europa Liberă: Dragă Steinar, cum şi în ce chip ai învăţat atît de bine limba română?
Steinar Lone: „Trudă mare… Am fost interesat deja prin anii '70, cînd era un curs de limba română al voluntarilor, la Universitatea din Oslo, unde eram la secţia de engleză. Şi m-am dus acolo pentru că era o limbă interesantă din punct de vedere lingvistic, era o ţară interesantă, şi am vrut să ştiu dacă pot învăţa o limbă străină nu prin metodă de clasă, ca la liceu sau la şcoala generală, ci prin altă metodă. Şi cînd m-am dus, eram numai doi studenţi. Deci nu era posibil să chiulesc. Acesta a fost începutul.
Am fost apoi în România, la cursurile de vară de la Braşov. Şi m-am întors în România pentru un an universitar în 1978-1979. Şi, de fapt, cum am învăţat limba română? nu e o întrebare foarte bine pusă, pentru că încă o învăţ.”
Europa Liberă: Da, e adevărat. Nu poţi spune niciodată că ştii o limbă foarte-foarte bine…
Steinar Lone: „Nici limba ta maternă… Eu încă învăţ limba mea maternă, încă găsesc cuvinte pe care nu le-am folosit sau care nu sunt folosite…”
Europa Liberă: Ştiu că ai luat un premiu al Asociaţiei Criticilor din Norvegia, în 2008, pentru traducerea romanului Orbitor de Mircea Cărtărescu. Cît de dificilă a fost această traducere şi a deschis ea nişte perspective pentru literatura română în Norvegia?
Steinar Lone: „Nu cred că literatura română a devenit mai vizibilă, pentru că nici Mircea Cărtărescu nu e foarte vizibil în Norvegia. În anumite medii e foarte vizibil. În Norvegia sunt foarte mulţi scriitori entuziasmaţi de cărţile sale, deci el a devenit un scriitor al scriitorilor. Şi la studenţii de literatură generală sunt mai mulţi care l-au descoperit. Nu este un scriitor de popularitate ca Dan Brown. Şi apoi am primit acest premiu numai pentru primul volum. Şi pentru mine a fost ceva foarte plăcut. Este o carte cu o limbă destul de complicată, dar nu încurcată. Frazele sunt lungi, dar sunt logice. E un flux inerent în limbaj, în frază, în sintaxă. Numai că e greu de citit chiar pentru cei care o citesc în limba română.
Europa Liberă: Spune-ne pe scurt ce se întîmplă în literatura norvegiană de azi. Există autori cunoscuţi şi eclatanţi cum era Henrik Ibsen, părintele teatrului european modern?
Steinar Lone: „În primul rînd, trebuie să mărturisesc că nu prea citesc literatură norvegiană contemporană pentru că nu am timp. Ar trebui să citesc pentru că – dacă traduci – e important să ştii limba sursă, dar e şi mai important să ştii limba ţintă, care trebuie să fie limba maternă. Iar ca să ştii limba maternă literară trebuie să-i citeşti şi pe scriitorii contemporani. Avem, de fapt, un dramaturg modern care s-a jucat în mai toată lumea – Jon Fosse. A scris nu numai piese de teatru, ci şi romane. Şi cred că e tradus şi în limba română.
Foarte la modă în Norvegia sunt romanele poliţiste, de suspans. Mie nu-mi plac, dar sunt şi acestea traduse, şi aici, în România. Scriitorii Karin Fossum şi Anne Holt au fost traduşi în română. Este o literatură bună, dar – sper că nu mă ascultă nici un norvegian - după părerea mea, nu e genială. Şi este o mare diferenţă între literatura scrisă în limba norvegiană şi literatura scrisă în limba română. Încă sunt lucruri dramatice în istoria României şi a Republicii Moldova care trebuie reflectate şi în literatură şi de către generaţia tînără. Oricum, norvegienii, după cel de-al doilea război mondial nu au avut evenimente dramatice… ”
Europa Liberă: Asta ar însemna că existenţa ultimelor generaţii de norvegieni a fost mai liniştită şi, prin urmare, şi literatura lor nu mai are o încărcătură dramatică…
Steinar Lone: „Exact. Şi atunci autorii s-au concentrat asupra lucrurilor de zi cu zi, asupra relaţiilor dintre oameni. E şi asta o literatură importantă, dar aici intră poate şi gusturile mele literare. Îmi place o literatură mai avansată cum e cea a lui Mircea Cărtărescu. Iar recent l-am tradus pe suprarealistul Gellu Naum.
Pe de altă parte, dacă e bună cartea şi dă o imagine corectă şi interesantă, vorbesc acum despre cărţile în limba română, o traduc pentru un public norvegian să cunoască ceea ce s-a întîmplat aici. Recent, am terminat traducerea cărţii lui Dan Lungu Sunt o babă comunistă! care, într-un fel, este o carte foarte pedagogică şi pentru tineretul din România, dar şi pentru un public general din străinătate care nu prea a auzit nimic despre ce s-a întîmplat în România după 1989”.
Europa Liberă: Steinar, ai fost recent invitatul unui festival literar important de la Iaşi şi, după terminarea acestui festival, ai trecut frontiera şi ai venit la Chişinău. Ce te-a făcut să vii aici? Cum vezi tu Republica Moldova?
Am constatat că sunt trăsături comune de civilizaţie între Iaşi şi Chişinău numai la o primă vedere. Pe de altă parte, există cealaltă Românie, Bucureştiul, Ţara Românească şi mai ales Transilvania, unde am fost mai mult. Deci mi-am dat seama, cum să spun, că încă există statul moldovenesc medieval, încă este un specific care rămîne. Şi pe de altă parte, trebuie să spun că n-am fost niciodată într-un oraş în care se vorbeşte limba română, dar care are străzi ca aici. Ştiu că ele s-au făcut după 1812 de către ruşi. Casele sunt mai scunde, iar această structură a străzilor mi-a amintit de cartierele mic-burgheze din periferia cochetă a oraşului Buenos Aires. Şi mi-a plăcut enorm! ”
