„Zborul AI171, care opera pe ruta Ahmedabad-Londra Gatwick, a fost implicat într-un incident astăzi, 12 iunie 2025”, a declarat după prânz, ora locală, un purtător de cuvânt al Air India într-un comunicat pe X. „În acest moment, verificăm detaliile și vom comunica noi informații cât mai curând posibil.”
Reuters a relatat că majoritatea pasagerilor (169) erau indieni, dar au fost de asemenea 53 de britanici, 7 portughezi și un canadian.
După câteva ore de la prăbușirea aeronavei, declarații neoficiale preluate de agențiile de presă sugerau că au decedat toți oamenii de la bordul aeronavei, inclusiv 11 copii și doi bebeluși, iar în clădirea lovită de avionul căzut, căminul cu cantină al unei școli medicale superioare de stat, au murit alți oameni - cinci studenți. Alți 50 de oameni aflați în clădire au fost răniți.
Prim-ministrul indian Narendra Modi a declarat joi că este șocat de cele întâmplate și a oferit sprijinul său celor afectați. „Tragedia din Ahmedabad ne-a șocat și ne-a întristat. Este o tragedie care depășește orice cuvinte”, a declarat Modi într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare X.
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a calificat joi drept „devastatoare” imaginile accidentului aviatic, adăugând că „gândurile sale sunt alături de pasageri și familiile acestora”. Declarații asemănătoare au dat și oficialitățile din Canada și Portugalia, dar și din alte țări.
Puține detalii
Inițial, oficialii serviciilor de pompieri au declarat că un avion s-a prăbușit, fără a oferi detalii suplimentare, iar deasupra aeroportului orașului cu 5 milioane de locuitori s-au văzut coloane dense de fum negru.
Pe rețele au circulat videouri cu aeronava care pierde rapid altitudine, cu botul în sus, și se izbește de o clădire, declanșând un incendiu.
Mai târziu, ministrul federal al sănătății din India a declarat că „multe persoane” au fost ucise. A devenit curând probabil ca oameni să fi fost uciși și la sol, căci avionul a căzut peste cantina unei unități de învățământ de stat de pe lângă un spital, care cuprinde și un cămin unde locuiesc studenții și medici tineri.
O mamă citată de AFP a spus că fiul ei student era în cantină în momentul impactului și a scăpat din incendiu sărinde la etajul al doilea. „Are fracturi, dar este în viață”, a spus femeia.
Ministrul aviației din India s-a declarat „șocat și devastat” de accidentul aviatic din orașul Ahmedabad, afirmând că „gândurile și rugăciunile sale sunt alături de toți cei aflați la bord și de familiile lor”. Autoritățile au spus că cel mai probabil nu există supraviețuitori dintre pasagerii avionului și au rugat rudele să vină să dea probe ADN pentru identificarea victimelor.
„Monitorizez personal situația și am dispus tuturor agențiilor de aviație și de intervenție în caz de urgență să ia măsuri rapide și coordonate”, a declarat Ram Mohan Naidu Kinjarapu într-un comunicat. „Echipele de salvare au fost mobilizate și se depun toate eforturile pentru a asigura asistență medicală și ajutor de urgență la fața locului”, a adăugat el.
„Gândurile și rugăciunile mele sunt alături de toți cei aflați la bord și de familiile lor.”
Faiz Ahmed Kidwai, directorul general al direcției aviației civile, a declarat pentru Associated Press că zborul Air India AI 171, un Boeing 787, s-a prăbușit într-o zonă rezidențială numită Meghani Nagar la câteva minute după decolare, la ora locală 13:38.
Avion de ultimă generație
787 Dreamliner este un avion ultramodern, cu fuselaj larg și două motoare. Conform bazei de date Aviation Safety Network, acesta este primul accident al unui avion Boeing 787, mai notează AP.
Compania Boeing a declarat că este la curent cu primele relatări din India și că lucrează pentru a aduna mai multe informații. Acțiunile Boeing au scăzut cu 6,8%, ajungând la 199,13 dolari în tranzacțiile pre-piață.
Ultimul accident de avion mortal din India a implicat Air India Express, ramura low-cost a companiei aeriene.
În 2020, un avion Boeing-737 al companiei aeriene a depășit o pistă la Aeroportul Internațional Kozhikode din sudul Indiei, plonjând într-o vale și prăbușindu-se cu botul înainte în pământ.
21 de persoane au murit în acel accident.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te