Linkuri accesibilitate

Ce le va spune Maia Sandu liderilor europeni, ce crede despre vizita lor Ion Ceban și ce face de Ziua Independenței Igor Dodon

update

Cei trei lideri ai puterii pro-europene, președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și spicherul Igor Grosu, depunând flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, de Ziua Independenței.
Cei trei lideri ai puterii pro-europene, președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și spicherul Igor Grosu, depunând flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, de Ziua Independenței.

Președinta Maia Sandu a declarat că va transmite diseară liderilor europeni așteptați la Chișinău la festivitățile de Ziua Independenței că Republica Moldova că moldovenii își doresc ca țara lor să ajungă în Uniunea Europeană „cât mai repede”.

Șefa statului le-a vorbit jurnaliștilor la o ceremonie de depuneri de flori la memorialul „Maica Îndurerată”, acolo unde a început puterea pro-europeană festivitățile cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la proclamarea independenței, pe 27 august 1991.

„Le voi spune că moldovenii sunt iubitori de libertate, doresc să rămână de partea lumii libere, își doresc și să ajungă cât mai repede în marea familie europeană pentru că acolo în siguranță va fi Republica Moldova, în siguranță va fi libertatea, democrația noastră”, a spus șefa statului, răspunzând unei întrebări a Europei Libere.

La Chișinău, sunt așteptați în după amiaza zilei președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul polonez Donald Tusk, la invitația președintei Sandu.

Memorialul „Maica Îndurerată” îi onorează pe cei căzuți în războiul de pe Nistru izbucnit jumătate de an după proclamarea independenței, în martie 1992, iar la depunerile de flori au luat parte și veterani ai conflictului.

Sandu a mai spus că principala provocare pe care o vede ea la adresa independenței R. Moldova sunt încercările Kremlinului de a se „amesteca în alegerile noastre, în procesele noastre democratice”. „Am devenit mai rezilienți, dar trebuie să fim vigilenți în continuare”, a mai spus șefa statului.

Ea a fost însoțită la depunerile de flori de spicherul Igor Grosu și premierul Dorin Recean, primii pe lista de candidați ai partidului de guvernământ PAS la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Ulterior, cei trei demnitari și alți oficiali au participat la o ceremonie asemănătoare la monumentul lui Ștefan cel Mare din centrul capitalei.

Liderii „Alternativei”, de Zua Independenței, la „Maica Îndurerată”, de la stânga la dreapta - Marc Tcaciuc, Alexandr Stoianoglo, Ion Ceban și Ion Chicu
Liderii „Alternativei”, de Zua Independenței, la „Maica Îndurerată”, de la stânga la dreapta - Marc Tcaciuc, Alexandr Stoianoglo, Ion Ceban și Ion Chicu

Ceban salută orice vizite care ajută, „indiferent din ce parte vin”

Ceva mai devreme, a depus flori la „Maica Îndurerată” unul din principalii rivali ai puterii la alegerile parlamentare din 28 septembrie, primarul Chișinăului, Ion Ceban, împreună cu colegii săi de bloc electoral Alternativa.

Răspunzând și el unei întrebări a Europei Libere, Ceban a spus că este bine că Republica Moldova este vizitată de Ziua Independenței de liderii unora dintre cele mai puternice țări ale UE și că el speră că Macron, Merz și Tusk „vin la cetățeni”.

Întrebat dacă respinge acuzațiile liderului socialist, Igor Dodon, despre faptul că vizita europenilor ar fi un amestec în alegeri de partea PAS, Ceban a evitat un răspuns direct, spunând că „moldovenii sunt primitori”, iar „orice om care vine să ajute Republica Moldova, indiferent din ce parte vine și din ce funcție vine este binevenit”.

Avalanșă de urări europene: „Prietenilor moldoveni și ție, dragă Maia Sandu!”

Înainte de prânz, pe rețelele sociale au început să curgă mesajele de felicitare adresate de instituțiile Uniunii Europene, blocul la care R. Moldova vrea să adere înaintea sfârșitului deceniului curent.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ținut să felicite nu doar „prietenii noștri moldoveni”, dar personal pe „draga” președintă Maia Sandu, publicând o fotografie recentă cu ele două, la Chișinău, în care mai apare președintele Consiliului European, Antonio Costa.

Mesaje în aceeași notă au mai trimis și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, comisara pentru extindere Marta Kos, șeful la capăt de mandat al delegației UE în Moldova Janis Mazeiks și alții.

Kaja Kallas, șefa politicii externe a UE, a scris în mesajul ei: „Astăzi, pulsul Europei bate cu voi - și cu drumul vostru către UE”.

Moldova a fost felicitată de asemenea de țări candidate la aderarea UE, ca și ea, cum ar fi Albania sau Turcia.

Un mesaj a venit și de la lidera exilată a opoziției din Belarus, Svetlana Țihanouskaia, care a spus că „rezistența și devotamentul vostru pentru libertate ne inspiră pe noi, bielorușii, în propria noastră luptă”.

În România, președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat că Republica Moldova marchează 34 de ani de la proclamarea independenței într-un context internațional „marcat de schimbări profunde în arhitectura de securitate globală”.

Într-un mesaj pe Facebook, Grindeanul a reafirmat sprijinul „ferm și fără echivoc” al României pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Oficialul de la București a adăugat că alegerile parlamentare din septembrie „vor reprezenta un moment decisiv” pentru parcursul european al Chișinăului, dar și „un test pentru determinarea de a accelera procesul de aderare la UE”.

Felicitări americane: „onorăm reziliența și determinarea” Moldovei

Înainte să-i primească pe cei trei lideri europeni în persoană, Republica Moldova a primit felicitări cu ocazia zilei naționale de Statele Unite, printr-un mesaj al secretarului de stat, Marco Rubio, care a spus că țara sa „onorează reziliența și determinarea poporului Moldovei”.

„Din momentul când Moldova a obținut suveranitate, țările noastre au fost împreună pentru libertate, democrație și un viitor sigur și prosper”, se spune în mesajul lui Rubio, care adaugă că Statele Unite prețuiesc „parteneriatul nostru puternic” cu R. Moldova.

Până în momentul publicării articolului, autoritățile nu anunțaseră primirea vreunui mesaj de felicitare din partea Rusiei.

Opoziția pro-rusă - Vasile Tarlev, Irina Vlah, Igor Dodon și Zinaida Greceanîi - depunând flori la monumentul lui Ștefan Cel Mare, de Ziua Independenței
Opoziția pro-rusă - Vasile Tarlev, Irina Vlah, Igor Dodon și Zinaida Greceanîi - depunând flori la monumentul lui Ștefan Cel Mare, de Ziua Independenței

Mesaje din fostul spațiu sovietic

Președintele azer Ilham Aliev, relația căruia cu Moscova s-a șubrezit în ultimul an, i-a transmis Maiei Sandu „cele mai calde felicitări” cu ocazia Zilei Independenței, iar „poporului prietenos al Moldovei” - prosperitate și bunăstare.

„Prin eforturi comune, vom putea utiliza mai eficient potențialul existent al relațiilor azero-moldovenești și vom putea dezvolta în continuare activitățile noastre de interes reciproc”, a declarat liderul de la Baku.

Liderul Kazahstanului - țară ce încearcă și ea să se distanțeze de Rusia, pe fondul războiului din Ucraina, dar care formal rămâne un aliat al Moscovei - Kasîm-Jomart Tokaev, a transmis, într-un mesaj publicat pe rețeaua X, „sincere felicitări” lui Maia Sandu și poporului moldovean.

Tokaev și-a exprimat „angajamentul de a fructifica împreună noi oportunități pentru aprofundarea cooperării multilaterale între cele două țări”.

Ucraina: „Împreună spre Europa”

Liderii ucraineni: președintele Volodimir Zelensky și ministrul de externe Andri Sibiha, au subliniat în mesajele prin care au felicitat Moldova de Ziua Independenței că ea trebuie să meargă înainte spre Europa împreună cu Ucraina, amintindu-i cât de importantă este țara vecină inclusiv pentru propria ei securitate.

„Numai împreună, într-o Europă unită, putem asigura securitate fiabilă și o viață decentă pentru toți cetățenii noștri”, a scris președintele de la Kiev pe X.

Ministrul de externe ucrainean, Andri Sibiha, a scris la rândul lui, tot pe X: „Astăzi, când avansăm împreună pe calea aderării la Uniunea Europeană, Moldova poate conta pe sprijinul Ucrainei în apărarea păcii, stabilității și prosperității.”

Mesajele vin pe fondul unor speculații că odată ce vor veni din vacanță, oficialii UE vor trebui să rezolve problema delicată numită de unii „decuplarea” Moldovei de Ucraina în procesul negocierii aderării la UE, în condițiile în care Ungaria, țară membră, continuă să se opună prin veto începerii negocierilor cu Kievul - dar nu are nimic împotriva celor cu Chișinăul.

Dodon pregătește pichete la sediile PAS

Liderii opoziției pro-ruse în frunte cu Dodon și alți politicieni aliați în „Blocul Electoral Patriotic” au depus flori de Ziua Independenței numai la monumentul lui Ștefan cel Mare din centrul capitalie, nu și la memorialul „Maica Îndurerată”, iar ulterior au spus că plănuiesc să picheteze sedii din Chișinău ale partidului de guvernământ, într-o acțiune de protest.

Este pentru al doilea an consecutiv când R. Moldova marchează Ziua Independenței în prag de alegeri și cu participarea unor aliați europeni ai puterii.

Macron, Merz și Tusk se vor întâlni cu Sandu în după amiaza zilei și vor rosti discursuri în fața publicului, la o concert în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău în cursul serii.

Articol în curs de actualizare

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG