Aceste incidente au declanșat proteste în zeci de alte orașe sârbe, inclusiv în capitala Belgrad, pe fondul acuzațiilor de brutalitate a poliției, care s-au răspândit în toată țara.
„Patru sau cinci polițiști m-au bătut, m-au dau cu capul de beton”, a declarat studentul la fizică Dusan Cvetkovic pentru Redacția Balcanică a Europei Libere (RFE/RL). Cvetkovic a fost arestat la Belgrad pe 14 august, în timpul unei manifestații antiguvernamentale.
Ministerul de Interne sârb nu a negat și nici nu a comentat afirmațiile lui Cvetkovic, precum și ale altor protestatari care au acuzat poliția de folosirea excesivă a forței.
Protestele au fost intensificate și mai mult de un videoclip apărut în a doua zi de confruntări, în care se vedeau tineri reținuți în Novi Sad îngenuncheați în fața polițiștilor, după ce fuseseră arestați.
Imaginile au fost publicate inițial de mass-media pro-guvernamentală. Cvetkovic a mai declarat că a fost dus într-o mașină fără însemne, la un garaj, unde a fost bătut, astfel că a rămas cu vânătăi pe față.
În alte incidente, susținătorii Partidului Progresist Sârb (SNS), aflat la putere, au atacat demonstranți pașnici.
Cine organizează demonstrațiile?
De peste o săptămână, în fiecare după-amiază, pe rețelele sociale circulă apeluri la demonstrații. Oamenii sunt invitați să se alăture mai ales pe grupurile de socializare folosite de studenți.
Odată ieșiți în stradă, mulți cetățeni s-au purtat pașnic, dar imaginile difuzate de RFE/RL și alte mass-media au arătat și bărbați mascați care aruncau cu pietre și artificii în poliție.
Protestatarii au distrus mai multe birouri ale partidului SNS, iar la Valjevo, la 80 de kilometri sud-vest de Belgrad, au avariat și sediul Partidului Radical Sârb, condus de criminalul de război condamnat și fostul mentor al președintelui Aleksandar Vucic, Vojislav Seselj.
Scânteia care a declanșat protestele inițiale din noiembrie 2024 a fost prăbușirea copertinei de beton de la intrarea în gara Novi Sad, soldată cu morți și răniți.
Tragedia a șocat opinia publică, pe fondul informațiilor potrivit cărora practicile corupte au dus la construirea defectuoasă a gării, un proiect guvernamental emblematic, condus de companii chineze.
În zilele următoare, zeci de facultăți din Belgrad, Novi Sad, Niș și alte orașe universitare au fost blocate de studenți protestatari, susținuți de majoritatea profesorilor.
Toate aceste evenimente au declanșat o serie de demonstrații fără precedent de la răsturnarea regimului lui Slobodan Milosevic, în 2000.
Inițial, revendicările se concentrau pe tragerea la răspundere pentru tragedia de la Novi Sad și urmărirea penală a celor care au atacat studenții demonstranți. Șase luni mai târziu, organizațiile studențești, până atunci în mare parte apolitice, au început să ceară și alegeri anticipate.
Care a fost răspunsul lui Vucic?
Unele revendicări studențești au fost satisfăcute.
Guvernul a făcut publice mii de documente referitoare la reconstrucția gării din Novi Sad. Criticii susțin însă că arhiva este incompletă și nu clarifică detalii esențiale.
Ei au mai spus că, prin predarea a mii de documente, Vucic și guvernul încercau doar să pară transparenți, în timp ce, de fapt, adânceau confuzia cu privire la proiect.
În iulie, SNS a exclus din partid patru activiști, acuzați că au atacat studenți de la facultatea de teatru din Belgrad în timpul protestelor pașnice din ianuarie.
Cu toate acestea, Vucic nu a condamnat niciodată retorica incitantă la violență a oficialilor partidului său sau a presei pro-guvernamentale, care, în unele cazuri, a comparat demonstranții cu naziștii sau cu fasciștii croați din al Doilea Război Mondial, Ustashe.
Ce se va întâmpla în continuare?
Evoluția protestelor și a situației politice generale din Serbia rămân incerte.
Prăpastia dintre elita conducătoare a Serbiei și criticii ei este mai profundă ca niciodată. Furia publică față de corupție și crima organizată, evidențiată an de an în rapoartele de progres ale UE, a atins niveluri fără precedent.
Pentru prima dată de la venirea partidului său la putere în 2012, Vucic se confruntă cu o rezistență socială autentică. Totuși, această rezistență nu este articulată politic: niciun partid de opoziție nu o domină.
Singura forță unificatoare din spatele revoltei este mișcarea studențească – o generație de tineri care au pierdut deja un an din studiile lor, din cauza protestelor.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te