„Nu am intenționat să fiu sau să rămân în politică”, a spus premierul în exercițiu, la o conferință de presă comună, susținută la Parlament cu liderul partidului de guvernământ PAS, Igor Grosu.
Recean a precizat că mandatul său de premier se va încheia odată cu cel al Guvernului, iar după ce va fi investit un nou cabinet, își va depune și mandatul de deputat obținut la alegerile din 28 septembrie.
El nu a dat mai multe explicații despre „motivele personale” ale retragerii, dar a spus că s-a aflat în fruntea Guvernului pentru „un mandat clar” de a „asigura securitatea și ordinea constituțională”.
Recean a condus Guvernul din februarie 2023, devenind premier într-un moment în care puterea pro-europeană în frunte cu președinta Maia Sandu se confrunta cu demonstrații ale opoziției pro-ruse, pe fundalul agresiunii rusești în Ucraina.
Într-o postare pe rețelele de socializare, președinta Sandu i-a mulțumit lui Recean pentru că „a acceptat să fie alături în acești ani complicați”, spunând despre el că a fost „omul cel mai potrivit pentru a conduce Guvernul și a ghida instituțiile statului ca să trecem cu demnitate prin multiple crize”.
Cine poate conduce guvernul?
Recean, care a candidat pe locul doi pe lista PAS la parlamentare, nu a spus înaintea alegerilor că planifică să se retragă. Speculații despre retragerea sa au existat însă în toamna lui 2024 în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale și referendumul de atunci privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
La conferința de presă comună la Parlament, Igor Grosu a spus acum că partidul de guvernământ ar fi vrut ca premier să rămână tot Recean și nu a făcut public numele vreunei alte candidaturi la funcția de șef al Guvernului.
Întrebat dacă admite varianta unui guvern de coaliție, Grosu a spus că-și dorește ca viitorul cabinet de miniștri să fie susținut de „majoritatea parlamentară pro-europeană”, adică de fracțiunea PAS.
La parlamentarele din 28 septembrie, PAS a obținut o nouă majoritate, de 55 de mandate. Curtea Constituțională va examina pe 16 octombrie cererea Comisiei Electorale Centrale privind confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatelor deputaților aleși.
Cine este Dorin Recean
În vârstă de 51 de ani, Dorin Recean este de profesie economist. Între anii 2010 și 2012, a fost viceministru al Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor, iar din 2012 până în 2015 – ministru de Interne în guvernele conduse de Vlad Filat și Iurie Leancă, funcție din care a făcut reforma Ministerului de Interne și a lucrat la procesul de liberalizare a vizelor cu Uniunea Europeană.
A venit în Guvern din mediul de afaceri, iar mandatul său de ministru a coincis cu tensiunile dintre Vlad Filat și oligarhul Vladimir Plahotniuc, Recean fiind implicat în mai multe episoade sensibile din acea perioadă.
După o pauză din viața publică, a revenit în 2022 în calitate de consilier pentru securitate al președintei Maia Sandu și secretar al Consiliului Suprem de Securitate, iar în februarie 2023 a fost numit prim-ministru.
Pe fundalul mai multor crize, survenite după invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina (economică, energetică, de securitate, a refugiaților), președinta Maia Sandu l-a adus pe Dorin Recean în fruntea Guvernului în locul Nataliei Gavrilița, sugerând că acesta ar fi mai potrivit să facă față acestor provocări.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te