Linkuri accesibilitate

Puternic sprijinită de europeni, Ucraina discută cu americanii, la Geneva, perspectivele păcii


Un locuitor lângă blocuri avariate de un atac militar rus în orașul Kostiantinivka, din regiunea Donețk. Potrivit unui plan de pace american în 28 de puncte, regiunea ar urma să fie cedată Rusiei.
Un locuitor lângă blocuri avariate de un atac militar rus în orașul Kostiantinivka, din regiunea Donețk. Potrivit unui plan de pace american în 28 de puncte, regiunea ar urma să fie cedată Rusiei.

Oficialii ucraineni urmează să se întâlnească cu omologii lor americani la Geneva, pe 23 noiembrie, pentru a discuta planul de pace în 28 de puncte al președintelui Donald Trump – un plan despre care aliații Kievului au spus că este extrem de favorabil Rusiei.

Susținătorii europeni ai Ucrainei – în frunte cu Marea Britanie, Franța și Germania, reunite în așa-numitul E3 – și-au exprimat îngrijorarea cu privire la propunere, care nu a fost încă dezvăluită oficial, deși elementele cheie sunt deja cunoscute.

Multe dintre condițiile acordului impun concesii majore din partea Kievului și par să reflecte cererile Kremlinului, inclusiv cedarea regiunilor ucrainene Donețk și Luhansk, cunoscute sub numele de Donbas, ca și Crimeea, precum și stabilirea unor limite privind dimensiunea armatei Ucrainei.

Kievul ar fi, de asemenea, obligat să adopte o interdicție constituțională privind aderarea la NATO, în timp ce alianța militară occidentală ar fi supusă unor restricții în ceea ce privește staționarea trupelor sale acolo. Sancțiunile financiare împotriva Moscovei ar fi, de asemenea, atenuate în cadrul planului.

În schimb, Ucraina ar primi anumite „garanții de securitate”, în special din partea Statelor Unite, i s-ar permite să adere la Uniunea Europeană și ar beneficia de anumite avantaje financiare. Rusia ar fi, de asemenea, obligată să se retragă din unele zone ucrainene pe care le ocupă în prezent.

Nu este „oferta finală”

În contextul reacțiilor negative din partea unor legislatori americani și a aliaților străini, Trump a lăsat deschisă, pe 22 noiembrie, posibilitatea modificării planului.

Întrebat de jurnaliști dacă propunerea sa era „oferta finală pentru Ucraina”, Trump a răspuns „Nu”.

„Încercăm să punem capăt conflictului. Într-un fel sau altul, trebuie să punem capăt conflictului”, a explicat el.

Aliații europeni ai Ucrainei, care nu au fost implicați în elaborarea planului SUA, au declarat că propunerea mai trebuie „lucrată”.

Într-o declarație comună, liderii Marii Britanii, Germaniei, Franței, Spaniei și Italiei, împreună cu înalți oficiali ai UE și liderii Japoniei și Canadei, au avertizat că frontierele „nu trebuie modificate cu forța”. Aceștia și-au exprimat îngrijorarea că limitele propuse pentru armata ucraineană ar face-o vulnerabilă la viitoare atacuri.

Un avion militar ucrainean aterizând pe aeroportul din Geneva pe 22 noiembrie, înaintea unei întâlniri între oficiali ucraineni și americani.
Un avion militar ucrainean aterizând pe aeroportul din Geneva pe 22 noiembrie, înaintea unei întâlniri între oficiali ucraineni și americani.

Separat, grupul de țări Baltic 8 a declarat că a discutat cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a-și reafirma sprijinul față de Kiev și s-a angajat să continue furnizarea de arme, consolidând în același timp apărarea Europei pentru a descuraja noi agresiuni din partea Rusiei.

Într-o declarație comună, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Suedia au afirmat: „Până în prezent, Rusia nu s-a angajat să respecte un armistițiu și nu a întreprins niciun demers care să conducă la pace”.

„Soluțiile care respectă suveranitatea Ucrainei și care vor aduce Ucrainei și Europei mai multă securitate și stabilitate au sprijinul nostru deplin”, se adaugă în declarație.

Poziția R. Moldova, asemănătoare, a fost exprimată de președinta Maia Sandu.

Ea a scris pe rețeaua X, la 22 noiembrie, că „stabilitatea Europei depinde de garantarea deplină a independenței, suveranității și securității Ucrainei.”

Democrații și republicanii ripostează

Planul SUA a fost criticat și de membri influenți ai partidului republican al lui Trump, inclusiv într-o declarație comună cu rivalii democrați, care solicită modificarea propunerii.

„Nu vom obține nicio pace durabilă oferindu-i lui Vladimir Putin concesie după concesie și degradând fatal capacitatea Ucrainei de a se apăra”, se arată în declarația semnată de trei democrați, un republican și un senator independent.

„Istoria ne învață că Putin înțelege doar limbajul forței și nu va respecta niciun acord dacă acesta nu este susținut de forță”, se mai spune în document.

Senatorul republican veteran Mitch McConnell, fost lider al Senatului, a scris pe X că „recompensarea măcelului rus ar fi dezastruoasă pentru interesele Americii”.

Putin „a petrecut întregul an încercând să-l facă pe președintele Trump să pară un prost”, a adăugat McConnell.

Republicanul Roger Wicker, președintele Comitetului pentru Servicii Armate din Senat, a declarat că este „extrem de sceptic” că planul va aduce pacea.

„Ucraina nu ar trebui să fie forțată să cedeze teritoriile sale unuia dintre cei mai flagranți criminali de război din lume, Vladimir Putin”, a declarat el într-un comunicat.

Secretarul de stat american Marco Rubio, care se află la Geneva pentru discuții, a negat afirmațiile senatorului republican Mike Rounds, ale democratei Jeanne Shaheen și ale independentului Angus King, potrivit cărora propunerea nu a fost redactată de Washington, ci reprezintă „lista de dorințe” a Kremlinului, transmisă de ruși prin intermediul emisarului lui Trump, Steve Witkoff.

Rubio, scriind pe X, a insistat că propunerea a fost „redactată” de administrația SUA „pe baza contribuțiilor din partea rusă”.

„Dar se bazează și pe contribuțiile anterioare și actuale din partea Ucrainei”, a insistat el.

„Cele mai dificile momente”

Zelenski a spus vineri, într-o adresare către națiune, că țara sa se confruntă cu „unul dintre cele mai dificile momente” din istoria sa, avertizând că neacceptând propunerea riscă să piardă unul dintre aliații săi cheie – Washingtonul – dar a promis că Kievul nu își va „trăda” propriile interese în niciun fel de negocieri.

Zelenski l-a numit pe șeful său de cabinet, Andrii Iermak, negociator șef și șef al unei echipe formate din nouă membri, trimisă la Geneva. Șeful serviciilor de informații militare, Kirilo Budanov, face și el parte din delegație.

Agenția de știri germană dpa a citat surse guvernamentale anonime din Berlin, care au afirmat că Germania, Marea Britanie și Franța vor presa Washingtonul în cadrul negocierilor să-și revizuiască planul de pace și că au trimis deja americanilor propunerile de modificare.

Cu informații furnizate de Serviciul ucrainean al RFE/RL, Reuters, AFP și dpa.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG