Lista publicată arată că jumătate din miniștri au făcut parte din precedentul Guvern, condus de Dorin Recean, jumătate fiind schimbați. Printre cei 16 viitori miniștri sunt doar patru femei față de șapte, în trecut.
„Prioritatea noastră este să asigurăm creștere economică, împreună cu o echipă guvernamentală profesionistă care să asigure că R. Moldova este pregătită de aderare la UE în următorii ani”, a scris Alexandru Munteanu, prezentându-și echipa.
Și-au păstrat fotoliile:
- Cristina Gherasimov, viceprim-ministră pentru Integrare Europeană;
- Mihai Popșoi, vicepremier, ministru al Afacerilor Externe;
- Vladimir Bolea, vicepremier, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale;
- Dan Perciun, ministru al Educației și Cercetării;
- Anatolie Nosatîi, ministru al Apărării;
- Ludmila Catlabuga, ministră a Agriculturii și Industriei Alimentare
- Daniela Misail-Nichitin, ministră a Afacerilor Interne;
- Dorin Junghietu, ministru al Energiei.
Nume noi:
- Eugen Osmochescu, vicepremier, ministru al Economie și Digitalizării;
- Valeriu Chiveri, vicepremier pentru Reintegrare;
- Vladislav Cojuhari, ministru al Justiției;
- Andrian Gavriliță, ministru al Finanțelor;
- Cristian Jardan, ministru al Culturii;
- Emil Ceban, ministru al Sănătății;
- Natalia Plugaru, ministră a Muncii și Protecției Sociale;
- Gheorghe Hajder, ministru al Mediului.
Transferat în altă funcție:
- Alexei Buzu, secretar general al Guvernului (ministru în exercițiu al Muncii și Protecției Sociale)
Alexandru Munteanu va merge în Parlament vineri, 31 octombrie, împreună cu această echipă, pentru a cere votul de încredere al deputaților.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te