Kim a fost încarcerată oficial în Centrul de detenție Nambu din Seul, situat la marginea vestică a capitalei, o instituție penitenciară relativ nouă, inaugurată în 2011 și una dintre puținele conduse de o femeie.
Ea va fi tratată la fel ca celelalte deținute, dar va beneficia de mici ajustări în rutina zilnică, având în vedere statutul său de persoană publică, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu acest caz.
Kim a fost întemnițată după ce un tribunal a aprobat marți seara un mandat de arestare pe motiv că ar putea distruge probe în cadrul unei anchete în curs privind acuzații de luare de mită, fraudă bursieră și trafic de influență.
Avocații lui Kim au negat acuzațiile aduse împotriva ei și au respins ca speculații nefondate știrile despre unele cadouri pe care le-ar fi primit în schimbul unor favoruri.
Kim și-a cerut scuze pentru neplăcerile provocate și s-a numit „o nimeni” când a compărut săptămâna trecută pentru a fi interogată.
Celula ei izolată are o măsuță care poate fi folosită ca birou și pentru a lua masa și o saltea pe podea pentru a dormi, a spus sursa contactată de Reuters, care a cerut să nu fie identificată deoarece nu era autorizată să vorbească cu mass-media.
Kim va avea acces separat la o baie comună și va putea face exerciții fizice în aer liber timp de o oră în fiecare zi, cu excepția duminicilor, ora fiind stabilită astfel încât să nu se suprapună cu cea a celorlalte deținute, a spus sursa.
Închisoarea va fi o experiență cu totul nouă pentru Kim, spre deosebire de soțul ei, care a petrecut deja aproximativ 100 de zile în închisoare.
Yoon este judecat pentru încercarea eșuată de a impune legea marțială, fiind acuzat de insurecție, acuzație pe care o neagă. El este încarcerat la Centrul de detenție din Seul, care, în ciuda numelui său, se află în afara capitalei, la sud de oraș.
Odată cu arestarea lui Kim, Coreea de Sud are acum pentru prima dată în istoria țării un fost președinte și o fostă primă doamnă după gratii.
Poșeta Dior de 2000 de dolari și mașinațiuni la bursă
Kim a fost multă vreme înconjurată de controverse, existând întrebări persistente cu privire la presupusul ei rol în manipularea bursieră, notează AFP.
Procurorii susțin că Kim, în vârstă de 52 de ani, a câștigat peste 800 de milioane de woni (577.940 dolari) participând la o schemă de manipulare a prețurilor care a implicat acțiunile Deutsch Motors, un dealer BMW din Coreea de Sud.
Deși asta s-ar fi întâmplat înainte ca soțul ei să fie ales lider al țării, acuzația a continuat să arunce o umbră asupra președinției lui.
Criticile publice au reizbucnit în 2022, când un pastor cu vederi de stânga s-a filmat în timp ce îi oferea o poșetă Dior, cu un preț de 2.200 de dolari.
Deși videoclipul nu arată în mod explicit că doamna Kim acceptă cadoul, spunând „Dar de ce îmi tot aduceți astfel de daruri?”, ziarul Korea Herald a relatat că biroul prezidențial a confirmat primirea genții, declarând că aceasta „este gestionată și păstrată ca proprietate a guvernului”.
Kim este, de asemenea, acuzată de interferență în procesul de nominalizare a deputaților din partidul lui Yoon, o încălcare a legilor electorale.
În calitate de președinte, Yoon a blocat prin veto trei proiecte de lege privind anchetarea specială adoptate de parlamentul controlat de opoziție, care urmăreau să investigheze acuzațiile aduse împotriva lui Kim, ultimul veto fiind emis la sfârșitul lunii noiembrie.
O săptămână mai târziu, Yoon a declarat legea marțială.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te