Petru Vizitu are mai multe livezi de nuci certificate ecologic, amplasate la marginea orașului Florești. În total, aproape 20 de hectare. După înghețurile din noaptea de 27 spre 28 aprilie, cel mai mult a avut de suferit plantația sa situată într-o zonă joasă. Aproape două hectare de nuc au înghețat în proporție de 100%.
„Au înghețat și frunzele, copacii sunt negri. N-am mai văzut așa ceva în 20 de ani de când am livezi. Această plantație se află într-o râpă, de aceea a înghețat. Nu e din cauza naturii, e din cauza noastră, că nu sădim acolo unde trebuie”, a spus Europei Libere nucicultorul.
În celelalte locații, în zona de povârniș, pierderile sunt de aproximativ 20% după înghețurile din aprilie.
„E frig în continuare, suntem la mijlocul lunii mai și copacii nu-și pot reveni. Abia de răsare câte o frunzuliță. Sperăm că vom avea o recoltă măcar în jumătate ca anul trecut”, spune pomicultorul, care anul trecut a produs peste 1,7 tone de miez de nucă.
„Un tablou trist”
În general, în țară, plantațiile de nuci au fost afectate cel mai mult în noaptea de 27 spre 28 aprilie, când au fost înregistrate -2 grade. Potrivit președintelui Asociației Nucicultorilor din Moldova, Oleg Târsână, livezile amplasate în zone joase sau de șes au avut de suferit mai mult, la fel și ca cele din nordul țării.
„E foarte trist tabloul. Nu cred că vreodată cultura nucului a avut de suferit așa ca acum în R. Moldova. Livezile de nuc au fost afectate în funcție de soiuri și raioane. Unele – mai mult, altele – mai puțin. Soiurile tardive, ca «chandler» sau cele franceze și americane nu au înregistrat pierderi așa mari. Varietățile timpurii au avut de suferit și 100%”, a explicat Târsână pentru Europa Liberă.
Fiind nealtoiți și timpurii, nucii de pe marginea drumurilor sau din fâșiile de protecție au fost afectați, la fel, în proporție de 100%.
Au supraviețuit doar merii
Potrivit secretarului de stat al Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban, anul acesta înghețurile târzii de primăvară au durat mai mult de o săptămână și s-au înregistrat și până la 12 ore temperaturi negative într-o zi.
„Ce fructe vom avea? Mere, cu siguranță, vom avea anul acesta – peste 350.000 de tone. Înghețurile acestea din mai au afectat doar câteva livezi, așa că mere vor fi. Prune tot vom avea, mai puține ca anul trecut, dar vor fi. Și, poate, vom avea și caise, dar foarte puține”, a spus Europei Libere oficialul.
Potrivit lui, direcțiile agricole sau comisiile pentru situațiile excepționale din raioane nu au reușit să facă o evaluare a pagubelor suportate de agricultori.
În prima jumătate a lunii aprilie, în R. Moldova s-au înregistrat temperaturi sub zero noaptea mai mult de o săptămână, care au afectat atât pomii fructiferi, cât și culturile cerealiere. Alte câteva nopți de îngheț au fost la sfârșitul lunii aprilie și în prima decadă a lunii mai.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te